Şeful AIEA: Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie „continuă se se deterioreze”

Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei) - cea mai mare din Europa - "continuă să se deterioreze", a avertizat miercuri directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, atenţionând că "nu ne putem permite luxul să aşteptăm să se întâmple ceva catastrofal", potrivit France Presse.
AGERPRES - J, 22 sept. 2022, 09:40
Şeful AIEA: Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie

Grossi s-a exprimat într-o reuniune desfăşurată la Reprezentanţa permanentă a Franţei pe lângă ONU, în deschiderea căreia a vorbit preşedintele francez Emmanuel Macron, scrie Agerpres.

Directorul AIEA a afirmat că a abordat problema siguranţei centralei din Zaporojie cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, cu care s-a întâlnit miercuri în marja Adunării Generale a ONU.

„Atât timp cât bombardamentele continuă, riscurile sunt enorme”, a adăugat el.

Grossi a avut o întâlnire şi cu şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, a spus el ulterior într-o conferinţă de presă, exprimându-şi speranţa „să poată să se deplaseze în curând la Kiev şi poate mai târziu în Rusia”.

Nu s-a ajuns deocamdată la niciun acord privind instituirea unei zone de protecţie în jurul centralei, a recunoscut şeful AIEA, adăugând totuşi că „adevăratele negocieri privind parametrii” acestei zone se află abia „la început”.

Autorităţile ucrainene au acuzat miercuri Rusia că a bombardat, din nou, zona centralei, asigurând totodată că nivelul de radiaţie nu l-a depăşit pe cel normal.

„Chiar şi în cele mai rele condiţii, diplomaţia nu trebuie să se oprească. Ţine de responsabilitatea noastră să facem acest lucru cu propuneri pragmatice şi realiste şi asta este ceea ce încercăm să facem”, a mai spus Rafael Grossi.

La reuniunea amintită, mai multe ţări participante au denunţat „militarizarea” de către Rusia a centralei nucleare din Zaporojie (sudul Ucrainei), care ameninţă securitatea nucleară.

Într-o declaraţie comună adoptată în finalul acesteia, miniştrii de externe ai Germaniei, Canadei, Franţei, Italiei, Regatului Unit şi Ucrainei, precum şi reprezentanţi ai Coreei de Sud, SUA şi Elveţiei au subliniat „cu tărie că militarizarea şi capturarea de către Rusia a centralei nucleare din Zaporojie sunt cauze fundamentale ale ameninţărilor actuale pe planul securităţii şi siguranţei nucleare”.

„Atragem atenţia că riscul crescut al unui accident nuclear va rămâne la nivelul periculos de ridicat atât timp cât Rusia va fi prezentă la uzina din Zaporojie”, afirmă aceştia.

La rândul său, şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna a precizat că obiectivul este „o demilitarizare a centralei în cadrul suveranităţii Ucrainei”.

Operatorul public al centralelor nucleare ucrainene, Energoatom, a evocat noi bombardamente miercuri în zona uzinei de la Zaporojie şi a cerut AIEA „acţiuni mai ferme” împotriva Moscovei.

Centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de trupele ruse din primele săptămâni ale invaziei lor în Ucraina, lansată la 24 februarie, a fost vizată de mai multe bombardamente în ultimele luni, pentru care Kievul şi Moscova pasează responsabilitatea de la una la alta, acuzându-se reciproc de şantaj nuclear.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...