Ministrul azer al Energiei, la Bucureşti: Ne dăm silinţa să furnizăm gaze României, dar avem solicitări de la 10 ţări europene

Azerbaidjanul face tot ce-i stă în putinţă să furnizeze gaze României, însă există cel puţin 10 ţări europene care cer gaze acum statului caspic, a afirmat, joi, Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Azerbaidjan.
AGERPRES - J, 22 sept. 2022, 14:00
Ministrul azer al Energiei, la Bucureşti: Ne dăm silinţa să furnizăm gaze României, dar avem solicitări de la 10 ţări europene

El a fost prezent la Bucureşti la conferinţa Romanian International Gas Conference, unde a participat la un panel de discuţii alături de omologi ai săi din alte opt ţări din regiune: România, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Grecia şi Turcia, scrie Agerpres.

Ministrul azer a fost întrebat de jurnaliştii români dacă ţara sa este dispusă să livreze gaze către România în viitorul apropiat.

„Suntem în discuţii cu reprezentanţii din România. Încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă, dar e nevoie de timp. Sunt anumite criterii organizatorice legate de tranzitul gazelor, de transport. Suntem în procesul de negociere, avem un parteneriat strategic cu România şi ne dăm silinţa, dar avem cel puţin 10 ţări din Europa care ne cer gaze şi facem tot ce putem”, a spus Shahbazov.

Potrivit acestuia, ţara sa se pregăteşte să crească livrările de gaze către UE.

„Anul trecut am furnizat către UE 8,2 miliarde de metri cubi, iar anul acesta am crescut cantitatea cu 40%. Vrem să dublăm în următorii cinci ani cantitatea de gaze naturale azere cu care să aprovizionăm Uniunea Europeană. Scopul nostru este să furnizăm mai multe gaze către partenerii noştri care deja primesc şi să ne extindem livrările către regiuni noi, din sudul Europei, către vestul Balcanilor”, a spus ministrul azer.

Shahbazov a arătat că, deşi este nevoie de decizii rapide, lucrurile nu pot fi făcute peste noapte.

„Aşa ceva nu se poate produce peste noapte, este nevoie de consultări interguvernamentale şi mai trebuie să luăm decizii investiţionale corespunzătoare. Este nevoie de contracte, angajamente pe partea de consum şi producţie. Tot acest pachet trebuie implementat cât mai curând pentru că nu avem prea mult timp la dispoziţie”, a completat el.

De asemenea, trebuie stabilit în ce condiţii se pot face livrările.

„România este pentru noi un partener important pe domeniul petrolier şi produse petroliere. Avem o reţea de 68 de benzinării deţinute de compania de stat (SOCAR – n.r.), în 24 de regiuni ale României. Acum, România va deveni parte a noului proiect de extindere a coridorului sudic al gazelor, nu doar pentru a primi gaze, dar şi ca potenţială rută de tranzit. Cu ajutorul BRUA, România poate deveni un jucător important în regiune”, a completat oficialul din Azerbaidjan.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în luna iulie, 659 de milioane de lei (202,6 milioane de lei pentru emisiunile în lei și, respectiv, 87,6 milioane de euro pentru emisiunile în euro), în......
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru miile de muncitori care traversau zilnic frontiera
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru ...
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, intrată în vigoarea la miezul ...
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ...
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea ...