OSCE denunţă un climat de „teamă şi intimidare” în Rusia – raport

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) trage un semnal de alarmă într-un raport publicat joi cu privire la intensificarea represiunii în Rusia după invazia în Ucraina, cu scopul de a-i face pe opozanţi să tacă sau să fugă din ţară, relatează France Presse.
AGERPRES - J, 22 sept. 2022, 15:29
OSCE denunţă un climat de

„Represiunea s-a accentuat progresiv din 2012 şi a atins punctul său culminant cu legile adoptate după începerea războiului”, potrivit acestui document de peste 120 de pagini, care evocă „un climat de teamă şi intimidare”, scrie Agerpres.

Difuzarea de „informaţii false” despre forţele armate ruse este de acum pasibilă la 15 ani de închisoare.

Acest arsenal juridic are ca efect să determine organizaţiile neguvernamentale, militanţii, apărătorii drepturilor omului, avocaţii şi jurnaliştii „să-şi reducă sau să-şi abandoneze activităţile, ba chiar să-şi părăsească ţara”, se menţionează în raportul ce va fi prezentat în cursul zilei Consiliului permanent al OSCE.

Cu atât mai mult cu cât „persecuţia se face pe faţă”, iar propaganda funcţionează din plin.

Sub controlul direct al preşedintelui Vladimir Putin, autorităţile au „drept ultim scop crearea unei societăţi monolitice”, unde toţi opozanţii sunt destinaţi să dispară de pe scena politică, adaugă documentul, evocând o „izolare” crescândă a societăţii ruse.

Prezentă în această săptămână la Viena, unde se află sediul OSCE, Evghenia Kara-Murza, soţia deţinutului politic Vladimir Kara-Murza, încearcă să fie „vocea” acestor opozanţi reduşi la tăcere.

„Este foarte important să ne amintim că această invazie pe scară largă în Ucraina se desfăşoară într-un context de represiune în masă în Rusia”, a subliniat ea într-o întâlnire cu jurnalişti, în timp ce peste 1.300 de manifestanţi care protestau împotriva mobilizării parţiale au fost arestaţi miercuri.

Ea spune că observă o conştientizare a situaţiei: „Chiar şi acele victime ale spălării creierelor încep să-şi pună întrebări când văd că un război despre care se credea că va dura trei zile durează de peste şapte luni” şi că sancţiunile încep să preseze.

Soţul său, un critic vehement al Kremlinului şi al ofensivei ruse în Ucraina, este deţinut din aprilie 1992 în aşteptarea unui proces. Acest fost jurnalist, în vârstă de 41 de ani, este unul dintre ultimii opozanţi de anvergură care trăiesc în Rusia.

Raportul este al treilea făcut public de OSCE de la începerea conflictului în Ucraina, în cadrul aşa-numitului mecanism „Moscova”.

Documentul a fost redactat în luna august de un singur raportor desemnat de 38 din cele 57 de state membre, Angelika Nussberger, profesor la Universitatea din Koln. Rusia nu a răspuns cererii de a i se organiza o vizită la faţa locului.

Primele două rapoarte indicaseră „încălcări evidente ale drepturilor” de către trupele ruse în Ucraina, putând constitui crime de război şi crime împotriva umanităţii.

OSCE, creată în 1975, în plin Război rece, pentru a favoriza dialogul Est-Vest, avusese o iniţiativă similară în 2018 pentru a examina crimele în Cecenia împotriva persoanelor LGBT şi în 2020 ca urmare a alegerilor frauduloase şi a represiunii în Belarus.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...