Ponta: Soluţia pentru proiectul Roşia Montană – respingere urgentă la Senat, apoi şi la Cameră

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: "Şi cu asta, basta!".
Economica.net - lun, 09 sept. 2013, 11:14
Ponta: Soluţia pentru proiectul Roşia Montană - respingere urgentă la Senat, apoi şi la Cameră

Ponta a spus că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor.

„Senatul, la care este acum proiectul de lege în procedură de urgenţă, să respingă proiectul de lege, îl trimit la Cameră, se respinge şi la Cameră, şi cu asta, basta”, a spus Ponta.

Întrebat dacă l-a luat prin surprindere anunţul făcut de Crin Antonescu, Victor Ponta a spus că nu-l mai ia nimic prin surprindere: „Nu, nu mă mai ia nimic prin surprindere”.

De asemenea, premierul a fost întrebat dacă Guvernul ar fi ferit de procese, urmare a respingerii proiectului în Parlament.

„Oricum vom avea procese, însă, repet, nu vreau ca eu personal sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale. Vreau ca Parlamentul, iată, să decidă. Au decis liderii politici şi trebuie dat votul pentru ca să închidem această procedură”, a precizat Victor Ponta.

El a spus că nu mai avea rost să fie reunite Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Birourile reunite nu mai au rost, ce rost mai are să facem comisie dacă s-au pronunţat liderii politici înainte de dezbatere?”, a adăugat Ponta.

El crede că este posibil să mai fie parlamentari care vor vota pentru acest proiect de lege. „Probabil că vor fi parlamentari PSD care vor vota pentru, dar e foarte clar că acum decizia este luată. Şi haideţi ca la Senat să închidem cât mai repede proiectul”, a mai spus Victor Ponta.

Premierul a făcut această declaraţie la sosirea la Parlament, înainte de a intra în cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.

„Doresc să fac o declaraţie în nume strict personal. Având în vedere calitatea mea de preşedinte al Senatului, de preşedinte al PNL, e o declaraţie care nu angajează strict Senatul şi nici PNL. Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană”, a spus Crin Antonescu.

El a adăugat că va explica de ce şi-a conturat un punct de vedere chiar înaintea dezbaterilor din comisiile parlamentare asupra proiectului.

„Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras (…) Eu cred că trebuie respins”, a precizat Crin Antonescu.

Antonescu a mai declarat că un proiect atât de mare precum cel de la Roşia Montană ar trebui să fie susţinut de iniţiator, adică de Guvern, el amintind însă că premierul Ponta a spus că va vota împotriva legii, ca deputat.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
Un brand celebru de haine, rival al Zara și al întregului gigant spaniol Inditex, a revenit în România. Magazinul a fost deja deschis, după cum puteți vedea în primele fotografii ajunse în......
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea ...
Premierul bulgar Andrei Gurov anunță că 210 milioane de euro sunt alocate companiilor locale din sectoarele strategice
Premierul bulgar Andrei Gurov anunță că 210 milioane de euro sunt alocate companiilor locale din sectoarele strategice
La întâlnirea de marţi cu Marek Mora, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), şi cu Marjut Falkstedt, ...
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...