Zelenski a cerut lumii întregi să condamne pseudo-referendumurile organizate de Rusia în teritorii din estul Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat vineri lumea întreagă să condamne pseudo-referendumurile organizate de Moscova, în curs de desfăşurare în patru teritorii pe care trupele ruse le-au cucerit în Ucraina de la începutul invaziei, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 24 sept. 2022, 09:59
Zelenski a cerut lumii întregi să condamne pseudo-referendumurile organizate de Rusia în teritorii din estul Ucrainei

În discursul său zilnic adresat naţiunii, preşedintele Zelenski s-a declarat încrezător că „lumea va reacţiona cu cea mai mare rigoare la pseudo-referendumuri” şi că acestea „vor fi condamnate fără echivoc”.

În regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, ocupate de forţele ruse, a început vineri votarea la referendumurile pentru unirea cu Rusia. Votarea urmează să se încheie marţi. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că decizia ulterioară privind anexarea acestor regiuni va fi una rapidă.

Regiunile vizate reprezintă aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză în benzinăriile Rompetrol. Ce se întâmpă cu motorina
Surpriză în benzinăriile Rompetrol. Ce se întâmpă cu motorina
Stațiile de distribuție a carburanților din grupul Rompetrol vând acum motorina premium la același preț cu motorina standard, potrivit datelor observate de noi....
Drone detectate lângă graniţa cu România. Avioane de luptă în patrulă, RO-ALERT în Tulcea
Drone detectate lângă graniţa cu România. Avioane de luptă în patrulă, RO-ALERT în Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene ...
Nazare: Economia reporneşte atunci când oamenii şi firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Nazare: Economia reporneşte atunci când oamenii şi firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecţia economică trebuie să creeze condiţiile pentru revenirea încrederii şi pentru o creştere sănătoasă, iar ...
SUA – Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricţiona votul prin corespondenţă
SUA – Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricţiona votul prin corespondenţă
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, i-a administrat o înfrângere preşedintelui american Donald Trump prin ...