Directorul ANPC: 60% dintre debitori nu cunosc diferenţa dintre o bancă şi un IFN / Vă recomand să citiţi contractul înainte de semnare şi să întrebaţi acolo unde sunt termeni neclari / Alte recomandări

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă, duminică, într-o postare pe Facebook, că 60% dintre debitori nu cunosc diferenţa dintre o bancă şi un IFN. Oficialul explică unele dintre diferenţele esenţiale dintre bănci şi IFN-uri şi face o serie de recomandări pentru clienţi, astfel încât să semneze orice contract în deplină cunoştinţă.
News.ro - D, 25 sept. 2022, 12:22
Directorul ANPC: 60% dintre debitori nu cunosc diferenţa dintre o bancă şi un IFN / Vă recomand să citiţi contractul înainte de semnare şi să întrebaţi acolo unde sunt termeni neclari / Alte recomandări

”Rezultatele unei cercetări au arătat faptul că 60% dintre debitori nu cunosc diferenţa dintre o bancă şi o instituţie financiară nebancară, numită şi IFN.

De asemenea s-a concluzionat faptul că:

– 2 din 5 români nu au acces la produse şi servicii financiare;

– nivelul de utilizare a serviciilor financiare de bază este cel mai scăzut din Europa;

– rata de terminalizare în rândul comercianţilor locali a fost estimată la 32% în România.

Băncile sunt mult mai bine legiferate şi reglementate în comparaţie cu IFN-urile”, a transmis, duminică, şeful directorul ANPC, Paul Anghel.

Potrivit acestuia, o bancă are funcţionalităţi mult mai complexe în comparaţie cu un IFN care acordă credite.

”Banca este o entitate a cărei activitate constă în principal în atragerea de depozite sau de alte fonduri de la public, acordarea de credite, servicii de plăţi, emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente, tranzacţionarea în cont propriu şi/sau pe cont propriu în condiţiile legii, emitere şi administrare mijloace de plată etc. Costurile creditelor oferite de bănci sunt mult mai mici în comparaţie cu IFN-urile. Nu toate IFN-urile au costurile la fel”, a mai transmis Anghel.

Acesta recomandă ca un client care doreşte să acceseze un credit să analizeze Dobânda Anuală Efectivă (DAE) înainte de semnarea contractului de credit pentru a nu plăti costuri prea mari şi să efectueze comparaţii între mai multe oferte de credit.

”Cerinţele şi documentaţia de credit pot fi mai simplificate la IFN-uri, însă ceea ce contează nu este rapiditatea/ uşurinţa cu care obţineţi creditul, ci costul creditului să fie mai redus şi dumneavoastră să aveţi capacitatea de a rambursa împrumutul cât mai uşor. Vă recomand să citiţi contractul înainte de semnare şi să întrebaţi acolo unde sunt termeni neclari şi de asemenea asiguraţi-vă că aţi realizat o analiză pertinentă a capacităţii de rambursare a creditului. Pe parcursul derulării unui credit pot să apară riscuri legate de creşterea dobânzii dacă dobânda este variabilă, privind cursul de schimb şi de incapacitate de plată din cauza pierderii/ reducerii veniturilor”, a mai transmis directorul ANPC.

Acesta recomandă, de asemenea, să se citească cu atenţie informaţiile privind dobânzile penalizatoare din contracte.

Paul Anghel a făcut o serie de recomandări consumatorilor:

• Să verifice dacă în contract este precizat corect costul total al creditului;

• Să verifice suma totală pe care trebuie să o ramburseze;

• Să verifice dacă în contract este menţionată valoarea dobânzii, dobânda penalizatoare şi dobânda aferentă reeşalonării plătită în avans;

• Să verifice dacă sunt specificate în contractul de credit ipotezele folosite în calculul DAE;

• Să se asigure că dobânda penalizatoare nu este mai mare de 3 puncte procentuale peste dobanda curentă;

• Să verifice ca în contractul de credit să nu existe informaţii contradictorii;

• Să verifice dacă în contract sunt menţionate alte comisioane decât cele permise de lege (art.36 alin1 OUG 50/2010);

• Să verifice dacă se specifică clar şi concis dreptul de rambursare anticipată şi dacă există procedura clară de rambursare anticipată parţială sau totală;

• Să solicite un exemplu de calcul DAE reprezentativ;

• Să solicite operatorului economic să ofere informaţiile precontractuale privind creditul oferit în termenul legal de 15 zile;

• Să solicite graficele de rambursare în anuităţi egale sau rate descrescătoare;

• Să solicite un documentul care dovedeşte stingerea obligaţiilor contractuale;

• Să verifice dacă declararea scadentă anticipată respectă prevederea legală de 90 de zile;

• Să se asigure că la un credit de 60 de luni de exemplu, nu plătesc 59 de luni doar dobânda, după care în ultima lună trebuie să restituie suma împrumutată;

• Să nu ofere comisionul de administrare în avans şi în totalitate.

Potrivit lu Anghel, ”consumatorii trebuie să urmărească, în mod activ, să le fie respectate drepturile. Iar cel mai uşor mod de a începe, este să citească integral contractele, asigurându-se că au înţeles, clar, condiţiile de creditare”.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO. Ferma din curtea școlii: de la sapă la senzori și dronă. Povestea liceului agricol din Brăila care a pariat pe tehnologie și atrage sute de elevi care vor să învețe agricultura viitorului
FOTO. Ferma din curtea școlii: de la sapă la senzori și dronă. Povestea liceului agricol din Brăila care a pariat pe ...
Agricultura nu mai înseamnă doar tractoare, câmpuri și muncă fizică. Într-un liceu agricol din Brăila, elevii învață să controleze sisteme automate de irigații, să monitorizeze......
Se dezgheață piața imobiliară? Tranzacțiile cu apartamente cresc pe final de primăvară, după ce anul începuse cu un minus masiv de 25%
Se dezgheață piața imobiliară? Tranzacțiile cu apartamente cresc pe final de primăvară, după ce anul începuse cu ...
Vânzările de apartamente dau semne de revenire după un început de an prost. Tranzacțiile cu unități individuale parafate ...
Încă un miliardar din producția de lactate. Olympus se alătură grupului select format din Lactalis și Danone, după o creștere de peste 14%
Încă un miliardar din producția de lactate. Olympus se alătură grupului select format din Lactalis și Danone, după ...
Grecii de Olympus au intrat anul trecut în grupul miliardarilor în lei, după un salt al afacerilor peste 14%. Clubul exclusivist ...
Gigantul elvețian care a vândut Azomureș către Romgaz rămâne cu afaceri de miliarde în România. Ameropa, business de peste 6 miliarde de lei
Gigantul elvețian care a vândut Azomureș către Romgaz rămâne cu afaceri de miliarde în România. Ameropa, business ...
Gigantul elvețian Ameropa de la care producătorul de stat Romgaz a cumpărat combinatul Azomureș rămâne cu afaceri de ...