Washingtonul acordă un nou ajutor militar Ucrainei în valoare de 457,5 milioane de dolari

Statele Unite au anunţat luni un nou ajutor de 457,5 milioane de dolari pentru Ucraina destinat finanţării forţele de ordine, respectiv poliţia, gărzile de frontieră şi poliţiştii care anchetează crimele de război, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 sept. 2022, 20:15
Washingtonul acordă un nou ajutor militar Ucrainei în valoare de 457,5 milioane de dolari

„Livrările noastre de echipamente de protecţie, de material medical şi de vehicule blindate au redus net numărul de decese în rândul civililor ucraineni şi al apărătorilor lor”, a declarat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken (foto) cu prilejul anunţării acestui ajutor.

„SUA sunt alături de poporul ucrainean şi rămân hotărâte să susţină o Ucraina democratică, independentă şi suverană”, a adăugat el într-un comunicat.

Această nouă tranşă, care ridică la 645 milioane de dolari ajutorul total al SUA pentru finanţarea forţelor de ordine ucrainene, se adaugă miliardelor de dolari de ajutor militar pe care Washingtonul l-a deblocat deja pentru Kiev.

Decizia survine în contextul în care autorităţile ucrainene au anunţat descoperirea a sute de morminte într-o pădure din apropierea oraşului Izium, recent recucerit de forţele ucrainene. Trupurile neînsufleţite a 447 de persoane, majoritatea civili, au fost descoperite, unele dintre ele prezentând semne de tortură.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evocat săptămâna trecută, la Adunarea Generală a ONU, descoperirea a două noi gropi comune în zone eliberate de ocupaţia rusă şi a cerut ca Rusia să fie „pedepsită”.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...