Ciucă, despre majorarea pensiilor: Eu îmi păstrez partea de responsabilitate. Acum, în momentul de faţă, avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11%

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că îşi ”păstrează partea de responsabilitate” atunci când este întrebat despre procentul cu care pensiile ar urma a fi majorate de la începutul anului viitor, şeful Guvernului precizând că în prezent există doar ipoteze legate de procentul cu care aceste venituri vor creşte.
News.ro - mie, 28 sept. 2022, 08:47
Ciucă, despre majorarea pensiilor: Eu îmi păstrez partea de responsabilitate. Acum, în momentul de faţă, avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11%

Întrebat cu cât ar putea fi majorate pensiile, în contextul în care diverşi politicieni avansează procente diferite, primul ministru Nicolae Ciucă a explicat că există mai multe ipoteze în acest sens.

”Tocmai aici apare partea care nu trebuie să se transmită către oameni pentru a le crea aşteptări, pentru că şi aşa sunt destul de necăjiţi şi aşa au problemele pe care le ştim cu toţii. Eu îmi păstrez partea de responsabilitate. Îmi doresc foarte mult, ca prim ministru, şi nu cred că există cineva care să nu-şi dorească să poată să acopere această rată a inflaţiei prin asigurarea de venituri suplimentare pensionarilor, tuturor celor care au viaţă activă şi lucrează într-un domeniu sau altul, cetăţenilor vulnerabili. Acum, în momentul de faţă, avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11%”, a declarat Nicolae Ciucă într-un interviu difuzat, marţi seară, de Antena 3, citat de News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ministrul apărării bulgar Dimităr Stoianov, la o zi după ce un atac cu......
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...