Afganistanul a încheiat un acord comercial cu Rusia pentru importul de petrol și cereale

Afganistanul a încheiat un acord cu Rusia care prevede furnizarea de către Moscova a milioane de tone de produse petroliere şi de cereale, primul mare contract economic încheiat de talibani de la revenirea lor la putere, relatează miercuri AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 sept. 2022, 19:05
Afganistanul a încheiat un acord comercial cu Rusia pentru importul de petrol și cereale

Rusia este lovită de sancţiuni occidentale fără precedent drept răspuns la invadarea Ucrainei, ceea ce a împins Moscova să exporte mai mult spre Asia pentru a-şi susţine economia.

„Contractul a fost încheiat luna trecută, când ministrul industriei şi comerţului a vizitat Rusia”, a declarat miercuri pentru AFP purtătorul de cuvânt al acestui minister, Abdul Salam Jawad.

El nu a furnizat amănunte privind condiţiile financiare ale contractului.

Acordul prevede ca Afganistanul să primească un milion de tone de benzină, un milion de tone de motorină, 500.000 de tone de gaz petrol lichefiat (GPL) şi două milioane de tone de cereale.

Ministerul afgan al Economiei a anunţat într-un comunicat că această aprovizionare ar urma să ajungă „în următoarele săptămâni”.

Criza economică pe care o traversa deja Afganistanul nu a făcut decât să crească odată cu revenirea la putere a talibanilor, în august 2021.

Sistemul bancar aproape s-a prăbuşit după îngheţarea de către SUA a unor active în valoare de 7 miliarde de dolari ale Băncii centrale din Afganistan, în zilele care au urmat preluării puterii de către islamişti.

Situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult odată cu încetarea ajutoarelor externe de miliarde de dolari care au ajutat să se menţină pe linia de plutire bugetul de stat în cei 20 de ani de ocupaţie americană.

Doi ani de secetă au avut de asemenea repercusiuni grele asupra producţiei agricole afgane.

Talibanii s-au declarat gata să încheie acorduri economice cu oricine doreşte acest lucru. Ei au primit până acum petrol şi gaz din Iranul vecin.

Regimul taliban nu a fost recunoscut de nicio ţară, dar Moscova a menţinut relaţii cu această mişcare chiar înainte ca ea să revină la putere.

Rusia a fost una dintre puţinele ţări care şi-a menţinut ambasada deschisă la Kabul în timpul şi după revenirea haotică a talibanilor la putere, notează AFP.

Sursa foto: Voanews.com

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză în benzinăriile Rompetrol. Ce se întâmpă cu motorina
Surpriză în benzinăriile Rompetrol. Ce se întâmpă cu motorina
Stațiile de distribuție a carburanților din grupul Rompetrol vând acum motorina premium la același preț cu motorina standard, potrivit datelor observate de noi....
Drone detectate lângă graniţa cu România. Avioane de luptă în patrulă, RO-ALERT în Tulcea
Drone detectate lângă graniţa cu România. Avioane de luptă în patrulă, RO-ALERT în Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene ...
Nazare: Economia reporneşte atunci când oamenii şi firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Nazare: Economia reporneşte atunci când oamenii şi firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecţia economică trebuie să creeze condiţiile pentru revenirea încrederii şi pentru o creştere sănătoasă, iar ...
SUA – Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricţiona votul prin corespondenţă
SUA – Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricţiona votul prin corespondenţă
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, i-a administrat o înfrângere preşedintelui american Donald Trump prin ...