Rusia, despre scurgerile de gaze de la Nord Stream: Pare un act de terorism, posibil la un nivel de stat

Kremlinul a declarat joi că suspectează implicarea unei ţări străine în patru scurgeri de gaze detectate la gazoductele pe sub Marea Baltică din Rusia până în Germania, care arată ca acte de "terorism" sponsorizat de stat, deşi nu a numit o ţară anume, relatează Reuters şi France Presse.
AGERPRES - J, 29 sept. 2022, 15:24
Rusia, despre scurgerile de gaze de la Nord Stream: Pare un act de terorism, posibil la un nivel de stat

Uniunea Europeană investighează scurgeri majore de gaze la conductele Gazprom Nord Stream 1 şi 2 pe sub Marea Baltică şi a declarat că suspectează un act de sabotaj, scrie Agerpres.

„Pare un act de terorism, posibil la un nivel de stat”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Este foarte greu de imaginat că un astfel de act de terorism s-ar fi putut întâmpla fără implicarea unui stat”, a notat Peskov. „Este o situaţie foarte periculoasă ce necesită o anchetă urgentă”, a adăugat el.

Televiziunea de ştiri americană CNN, citând trei surse, a relatat că oficiali europeni de securitate au observat nave de sprijin ale marinei ruse şi submarine nu departe de locurile scurgerilor de gaze din Nord Stream, aminteşte Reuters.

Solicitat să comenteze informaţia CNN, Peskov a spus că există o prezenţă NATO mult mai mare în zonă.

Rusia a deschis miercuri o anchetă pentru „un act de terorism internaţional”, aminteşte AFP.

Întrebat despre posibilitatea de a desfăşura o investigaţie internaţională cu participarea altor ţări, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a indicat că „apar multe întrebări”, în special din cauza „lipsei de comunicare şi reticenţei foarte multor ţări de a contacta” Rusia, pe fondul ofensivei ruse în Ucraina.

Joi dimineaţă, o a patra scurgere a fost identificată în Marea Baltică deasupra gazoductului Nord Stream 2, în urma descoperirii altor trei la începutul săptămânii.

NATO a denunţat la rândul său acte de sabotaj „deliberate, imprudente şi iresponsabile”.

Ea însăşi suspectată, Rusia a contraatacat miercuri, arătând spre Statele Unite şi obţinând pentru vineri o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. Washingtonul a denunţat în schimb o nouă operaţiune de „dezinformare” a Moscovei.

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris drept ”absurdă” ideea că Rusia ar putea fi în spatele avarierii gazoductelor, argumentând că aceasta nu este nici în interesul Rusiei şi nici al Europei, iar firmele americane ce exportă gaze naturale lichefiate în Europa sunt marii beneficiari ai scoaterii complete din funcţiune a gazoductelor Nord Stream, aminteşte AFP.

Gazul ar urma să continue să scape în atmosferă câteva zile, până când cele două gazoducte, Nord Stream 1 şi 2, se vor goli.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste două miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste două miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână peste două miliarde de lei la capitalizare (0,28%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 114......
Un atac cibernetic a provocat oprirea unei mici centrale electrice din Marea Britanie
Un atac cibernetic a provocat oprirea unei mici centrale electrice din Marea Britanie
Un atac cibernetic a închis luna trecută o mică centrală electrică din Marea Britanie, în urma avertismentelor privind ...
Ungaria reia, gradual, producţia la centrala nucleară de la Paks
Ungaria reia, gradual, producţia la centrala nucleară de la Paks
Centrala nucleară de la Paks, singura din Ungaria, care acoperă, la capacitate maximă, 40% din generarea de energie electrică ...
Nişte alegeri ar fi „un tsunami” care ar „fractura Ucraina”, declară Zelenski
Nişte alegeri ar fi „un tsunami” care ar „fractura Ucraina”, declară Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că alegeri în timp de război ar fi un pericol pentru ţară după ...