Conducerea Societe Generale l-a numit pe Slawomir Krupa în funcția de director general al companiei

Grupul bancar francez Societe Generale a anunţat vineri că Board-ul său l-a ales în funcţia de director general pe Slawomir Krupa, care în prezent conduce divizia de investiţii bancare, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 30 sept. 2022, 20:23
Conducerea Societe Generale l-a numit pe Slawomir Krupa în funcția de director general al companiei

Numirea lui Krupa va fi propusă la următoarea reuniune a acţionarilor, din mai 2023, a informat într-un comunicat a treia mare bancă listată din Franţa.

Alegerea Board-ului a fost unanimă, iar BCE a fost informată în timpul procesului de selecţie.

„El cunoaşte perfect banca noastră, precum şi provocările care îl aşteaptă, a demonstrat capacitatea de a conduce Societe Generale, o bancă europeană majoră. Prima sa misiune va fi să finalizeze procesul masiv de transformare aflat în derulare, cum ar fi fuziunea reţelelor franceze, achiziţionarea LeasePlan de către ALD, extinderea Boursorama, şi dezvoltarea continuă a diviziei corporate and investment bank”, a afirmat preşedintele grupului bancar francez, Lorenzo Bini Smaghi.

În mai, SocGen a anunţat că Frederic Oudea, directorul său general, nu va căuta să-şi reînnoiască mandatul la viitoarea reuniune a acţionarilor, din mai 2023. Acesta a condus timp de 15 ani grupul bancar francez.

Sursa foto: Businessinsider.com

Te-ar mai putea interesa și
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de zile. Băncile mai au la dispoziție încă cel puțin 30 de zile pentru a se......
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...