Stab, Engie, despre gazele BSOG din Marea Neagră: “Dacă noi nu semnam contractul în 2018, acest gaz nu ajungea în România”. “Imensa majoritate” a gazelor extrase se consumă în România

Eric Stab, director al Engie România, a dat câteva lămuriri după ce fruntașul PNL Rareș Bogdan și-a declarat mâhnirea că gazele noi extrase de americanii de la BSOG din Marea Neagră au fost cumpărate de Engie.
Mihai Nicuţ - lun, 03 oct. 2022, 12:03
Stab, Engie, despre gazele BSOG din Marea Neagră: “Dacă noi nu semnam contractul în 2018, acest gaz nu ajungea în România”. “Imensa majoritate” a gazelor extrase se consumă în România

“Am fost surprins de controversa de acum câteva zile, legată de acest contract. Acum mulți ani, în 2018, Engie a semnat un contract pe termen lung, după o negociere lunga, pentru a cumpăra toată producția zăcământului, timp de zece ani de la momentul exploatării.

Am făcut asta pentru că suntem un mare furnizor de gaze în Romania. Din persepectiva producătoului, vedem cât de dificile și riscante sunt investițiile. Dacă nu am fi semnat acel contract, producătorul nu își putea finanța proiectul, nu era bancabil, deci fără acel contract nu vedeam  gazul ajungând în România. Dacă Engie nu își asuma acest risc, gazul nu ar fi curs acum”, a spus Eric Stab, director al Engie România, la o conferință pe teme de energie, organizată de Profit.ro, răspunzând unei întrebări pe această temă.

“Ce să se întâmple cu gazul? Noi suntem un furnizor semnificativ în România. Cât timp există suficientă cerere în România, gazul merge către consumatorii din România. Când această cerere va scădea, nu-l vom putea arde, va merge la export. Acum, imensa majoritate a acestui gaz este consumată în România”, a spus Stab, întrebat dacă acest gaz este exportat.

Replica șefului Engie vine după o declarație a politicianului PNL Rarel Bogdan. „Mă supără sau sunt profund mâhnit că acest gaz care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce este o chestiune care contravine legii în România, pentru că, în mod normal, gazul respectiv pot să îl export la un jucător european doar după ce în țara respectivă ți se dă hârtie, ți se dă hotărâre că refuză gazul”, a spus Rareș Bogdan.

Black Sea Oil and Gas (BSOG) extrage deja trei milioane de metri cubi de gaze zilnic din Marea Neagră, după ce Proiectul Midia (MGD) a început să livreze gazele în rețeaua națională, în luna iunie. Sunt primele gaze noi din Marea Neagră, iar producția zăcământului ar putea crește, cu până la un milion de metri cubi pe zi, potrivit ultimelor declarații venite de la oficialii Transgaz.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va produce drone în Norvegia
Ucraina va produce drone în Norvegia
Norvegia şi Ucraina îşi vor consolida cooperarea bilaterală în domeniul apărării, inclusiv prin producerea de drone ucrainene în ţara nordică, a anunţat marţi guvernul norvegian,......
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut miercuri, la Beijing, "dreptul inalienabil" al Iranului de a îmbogăţi ...
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul nuclear al Phenianului
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...
Coreea de Nord a acuzat miercuri Japonia de "provocare gravă" după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii şefi de la Pachetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de ...