Percheziţii la sediul companiei NIS Petrol, controlată de Gazprom – Anchetatorii ar cerceta transmiterea ilegală de date – surse. Compania descoperise petrol în vestul României

Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate din Timişoara şi jandarmii de la Trupele Speciale de Intervenţie fac luni mai multe percheziţii, printre care una la sediul NIS Petrol, potrivit unor surse citate de agenția News.ro.
Mihai Nicuţ - lun, 03 oct. 2022, 15:19
Percheziţii la sediul companiei NIS Petrol, controlată de Gazprom - Anchetatorii ar cerceta transmiterea ilegală de date - surse. Compania descoperise petrol în vestul României
Percheziţiile de luni au loc în birourile companiei NIS Petrol (Nafta Industrija Srbije) România din Timişoara, cât şi la mai multe locuinţe ce aparţin unor angajaţi ai acestei companii, atât din Timişoara, cât şi din Bucureşti.
NIS Petrol România este controlată de firma sârbă NIS, deținută la rândul ei de gigantul rusesc al gazelor Gazprom, prin Gazprom Neft.

Anchetatorii ridică mai multe documente şi computere.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, percheziţiile ar avea legătură cu un dosar al DIICOT în care s-ar cerceta transmiterea ilegală de date informatice, de informaţii privind zăcămintele de ţiţei din România, precum şi accesarea ilegală a unor sisteme informatice.

Ce are NIS în România 
NIS Petrol are un portofoliu de şase perimetre de petrol şi gaze pe teritoriul României. Patru concesiuni sunt pentru activităţi de explorare-dezvoltare şi exploatare în parteneriat cu compania canadiană East West Petroleum (două în judeţul Bihor – EX-2 Tria şi EX-3 Băile Felix şi două în judeţul Timiş – EX-7 Periam şi EX-8 Biled). O a cincea concesiune este deţinută în parteneriat cu Zeta Petroleum şi Armax Gaz, respectiv concesiunea de dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul DEE V-20 Jimbolia, judeţul Timiş. Cea de-a şasea concesiune pentru activităţi de explorare-dezvoltare-exploatare se află tot în judeţul Timiş, în perimetrul EX-12 Crai Nou.
NIS Petrol are calitatea de operator în toate cele 6 perimetre petroliere concesionate. În afară de aceste concesiuni, NIS operează o reţea de 18 staţii de alimentare cu carburanţi în România, majoritatea aflate în Transilvania, prima fiind deschisă în 2012.

În 2019, compania petrolieră confirma că a găsit petrol în Vestul României. Compania a anunțat chiar semnarea unui acord cu Conpet pentru preluarea şi depozitarea petrolului, în faza de testare şi anunța că ar fi urmat să va înceapă producţia experimentală în acel an.

Conpet făcut un anunț la BVB, atunci:

“CONPET SA Ploiești a încheiat, în data de 11.04.2019, un protocol de colaborare cu NIS Petrol SRL România pentru prestarea de servicii de preluare țiței în rampa de încărcare Biled, jud. Timiș, în vederea expedierii către destinatarul stabilit de către beneficiar. Protocolul este încheiat pe o perioadă de 30 de zile și constituie o etapă premergătoare încheierii unui contract între cele două companii”, a anunțat Conpet.

Contactaţi de noi la acea vreme, oficialii NIS Petrol au confirmat că este vorba despre ţiţei din România, extras dintr-unul dintre perimetrele pe care compania le are concesionate în vestul ţării, în urma rundei X. Iată ce ne-au răspuns:

“NIS Petrol a demarat operațiunile de testare la sonda de explorare Teremia 1001. Sonda Teremia 1001 a fost forată anul trecut, în perimetrul EX-7 Periam, din județul Timiș. Operațiunile de testare sunt prevăzute să aibă o durată de aproximativ două luni. Rezultatele care vor fi astfel obținute vor veni în sprijinul confirmării descoperirii acumulărilor de țiței din zăcământul Teremia Nord.

Ca parte a acestui proces, NIS Petrol a semnat în data de 11 aprilie un protocol de colaborare cu CONPET SA Ploiești. Protocolul prevede preluarea şi stocarea cantităților de țiței care vor rezulta în urma operațiunilor de testare. El este încheiat pentru o durată de 30 zile. Se creează astfel cadrul necesar încheierii pe mai departe a unui contract de colaborare între cele două companii.

NIS Petrol are ca obiectiv pentru acest an și intrarea în faza de producție experimentală la sonda Teremia 1000, din același perimetru EX-7 Periam. Se va asigura astfel preluarea și stocarea pe viitor de către Conpet SA Ploiești inclusiv a cantităților de țiței care vor rezulta din operațiunile de producţie experimentală de la Teremia 1000. Aceste operațiuni sunt prevăzute să înceapă în orizontul de timp al următoarelor luni”.

În afară de aceste concesiuni, NIS Petrol mai operează o rețea de 19 benzinării în România, sub brandul Gazprom.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...