Când se deschid magazinele Jumbo din Bucureşti şi Timişoara

Jumbo, cel mai mare retailer de jucării şi decoraţiuni interioare din Grecia, se pregăteşte să deschide primele două magazine din România.  
Alina Stanciu - J, 12 sept. 2013, 21:09
Când se deschid magazinele Jumbo din Bucureşti şi Timişoara

Jumbo Group, cel mai mare retailer de jucării, produse pentru copii şi decoraţiuni interioare din Grecia îşi va pune sigla pe primele magazine din România în câteva luni, informează compania. Este vorba despre o unitate cu o suprafaţă de 14.000 de mp în Bucureşti, pe bd Theodor Pallady, la ieşirea spre Autostrada Soarelui şi un magazin în Timişoara, care va avea 13.000 de mp şi se va deschide în fosta locaţie a hipermarketului Real. „Până în decembrie 2013, aşteptăm deschiderea a două hiper-magazine cu spaţii închiriate, unul în Timişoara şi celălat în Bucureşti”, a anunţat retailerul.

Lucrările de construcţii pentru magazinul din Theodor Pallady au început din luna iulie a acestui an, constructorul fiind Comnord SA. Constructorul român a încheiat cu grecii de la Jumbo un contract în valoare de 1,8 milioane de euro, potrivit unui anunţ pe Bursa de Valori Bucureşti a Comnord.

Magazinul din Timişoara, aproape gata

Şi la Timişoara magazinul Jumbo este aproape gata. „În proporţie de 90% lucrările de construcţii sunt finalizate. Ei (Jumbo) vor decide când va fi inaugurarea.”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţi ai companiei timişorene Timcon, antreprenorul ales de Jumbo pentru unitatea din vestul României.

Angajări pe bandă rulantă

Încă de la începutul anului, retailerul a început să recruteze oameni pentru echipa din România. Se caută manageri de magazin, casieri şi vânzători, dar şi manageri pentru depozite, personal care va fi instruit la Atena. De asemenea,  în momentul de faţă compania are active posturi de manipulant mărfuri, mercantizor, casier şi personal curăţenie pentru unitatea din Timişoara.

Planuri ambiţioase

Rapoartele pentru investitori realizate de ESN, parte a European Securities Network,  indică faptul că retailerul grec are un plan de expansiune agresiv pe plan local. Până la finele anului fiscal 2014 Jumbo va deschide două-trei unităţi, în 2015 vor avea deja 5 magazine, iar până la sfârşitul lui 2016 numărul magazinelor Jumbo va ajunge la 8.

În primul an financiar de la intrarea pe piaţa din România, analiştii financiari ai Eurobank Equities estimează vânzări de 14,2 milioane de euro pentru Jumbo.

Grupul Jumbo, care are în momentul de faţă 63 de magazine în Grecia (52), Cipru (3) şi Bulgaria (8) a depăşit anul acesta pragul de 500 de milioane de euro din vânzări.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni nerambursabili
Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni ...
Dacia anunță demararea proiectului „Centrală electrică fotovoltaică Dacia”, o investiție strategică ce va contribui la creșterea gradului de independență energetică a uzinei de la......
Rusia – Banca Centrală a menţinut dobânda la 14%, pe fondul majorării inflaţiei
Rusia – Banca Centrală a menţinut dobânda la 14%, pe fondul majorării inflaţiei
Banca Centrală a Rusiei a menţinut, vineri, dobânda de politică monetară la 14%, cu o săptămână înaintea alegerilor ...
Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța
Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța
Primăria Municipiului București (PMB) anunță vineri că a lansat la licitație contractul pentru realizarea documentației ...
Bugetul Metrorex a fost aprobat de Guvern. Ce investiţii sunt pregătite şi care sunt pierderile estimate
Bugetul Metrorex a fost aprobat de Guvern. Ce investiţii sunt pregătite şi care sunt pierderile estimate
Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea ...