JLL: Record după criza imobiliară din 2008: Volumul investițiilor imobiliare ar putea atinge 1,2 miliarde de euro anul acesta

Volumul tranzacţiilor cu active imobiliare comerciale cu o valoare cel puțin cinci milioane de euro a fost de 656 milioane de euro de la începutul anului, cu 16,5% mai mult față de aceeași perioadă din 2021, arată datele companiei de consultanță imobiliară JLL. În funcție de evoluția unor tranzacții importante în perioada următoare, am putea atinge un volum de 1,2 miliarde de euro, cel mai mare înregistrat după criza imobiliară din 2008.
Andrada Ghira - J, 06 oct. 2022, 10:57
JLL: Record după criza imobiliară din 2008: Volumul investițiilor imobiliare ar putea atinge 1,2 miliarde de euro anul acesta

În primele nouă luni din acest an s-au parafat tranzacții de aproape 700 de milioane de euro, iar altele sunt încă în curs de finalizare.  Sectorul de birouri continuă să ocupe prima poziție ca pondere în volumul tranzacțiilor, cu 46,5% (305 milioane de euro), fiind urmat de retail, cu aproximativ 36% (235 milioane de euro) și de industrial, cu aproximativ 14% (89,5 milioane de euro).

63% din totalul tranzacţiilor înregistrate anul acesta au vizat proprietăți din București, cu o valoare cumulată de 414,5 milioane de euro, mai arată datele JLL.

Din punctul de vedere al sursei capitalului investitorilor, cea mai pare pondere au avut-o investitorii din Africa de Sud cu 29% din total, fiind urmați de cei din România (20%), Austria (19%) și Belgia (14,6%).

“Trendul înregistrat în regiune poate fi explicat atât de creșterea aversiunii la risc, cât și de creșterea costurilor de finanțare. Motivele principale pentru care România nu a urmat aceeași traiectorie în ultimele trimestre sunt nivelurile semnificativ mai mari ale randamentelor oferite de piața locală cât și tipul și sursa capitalului investitorilor interesați de achiziții în țara noastră. În condițiile curente din piață ne așteptăm ca majoritatea tranzacțiilor din perioada următoare să fie făcute de investitiori deja familiarizați cu România sau măcar cu regiunea. Investitorii care au capital propriu și nu au nevoie de finanțare bancară vor avea un avantaj competitiv important, iar proprietățile care beneficiază de finanțare bancară transferabilă către un potențial cumpărător vor fi semnificativ mai lichide”, a explicat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.

Creșterea lichidității de pe piața locală se înscrie în același trend cu activitatea din regiune, unde se așteaptă, de asemenea, volume istorice.

În ceea ce privește yield-urile (randamentele) prime, nu s-au înregistrat schimbări în România în cursul celui de-al treilea trimestru, ele rămânând pentru sectorul de birouri la 6,75%, pentru retail la 7,25%, iar pentru segmentul de industrial la 7,50%.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul din Emiratele Arabe Unite DP World modernizează Terminalul de Containere Constanţa Sud cu 25 de milioane de euro de la BERD
Gigantul din Emiratele Arabe Unite DP World modernizează Terminalul de Containere Constanţa Sud cu 25 de milioane de euro ...
Compania multinaţională DP World, deţinută de Emiratele Arabe Unite, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de împrumut de până la 25 de milioane......
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Marea Britanie – Noul guvern anunţă eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Guvernul britanic a anunţat marţi eliminarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la consumul de electricitate pentru gospodării ...
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la 90% din creanță
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la ...
GRAMPET Group, din care face parte Electroputere VFU Pașcani – compania desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție ...
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de Valori de la Londra (LSE) şi-a anunţat marţi intenţia de a lansa LSE 24, un site pe care vor putea fi făcute ...