Traficul feroviar din nordul Germaniei a fost paralizat în urma unui act de sabotaj

Un act de "sabotaj" vizând cabluri de legătură radio a provocat o pană masivă care a paralizat sâmbătă dimineaţa traficul feroviar în nordul Germaniei, a indicat compania Deutsche Bahn, citată de AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 08 oct. 2022, 15:32
Traficul feroviar din nordul Germaniei a fost paralizat în urma unui act de sabotaj

Un „sabotaj al cablurilor” se află la originea acestei întreruperi care a antrenat o suspendare timp de trei ore sâmbătă dimineaţa a legăturilor feroviare în tot nordul Germaniei, a indicat un purtător de cuvânt al companiei.

Pana a fost provocată de o avarie la reţeaua de radio GSM-R a trenurilor care serveşte comunicarea cu conductorii, dar de asemenea, mai global, drept „interfaţă centrală între trenuri şi infrastructura” de control, precizează publicaţia Der Spiegel, prima care a evocat suspiciuni de sabotaj, citând surse din domeniul securităţii.

Or, aceste cabluri esenţiale ar putea să fi fost tăiate în „două locuri”, afirmă Spiegel.

O acţiune vizând acest cablu ar necesita „anumite cunoştinţe” despre sistemul feroviar, afirmă şi cotidianul popular Bild, precizând că poliţia federală a deschis o anchetă.

Traficul a fost în totalitate întrerupt timp de aproape trei ore din cauza unei „pene a sistemului radio digital al trenurilor”, dar a fost restabilit ulterior, potrivit Deutsche Bahn.

Incidentul a antrenat în special întreruperea legăturilor între Berlin şi anumite regiuni din vestul şi din nordul ţării, cum ar fi Schlewig-Holstein, oraşele Hamburg şi Bremen sau Saxonia inferioară şi o parte din Renania de Nord-Westfalia.

Legătura Berlin-Amsterdam a fost de asemenea suspendată.

Anulări şi întârzieri de trenuri sunt totuşi încă prevăzute sâmbătă în cursul zilei în pofida restabilirii legăturilor feroviare, avertizează Deutsche Bahn.

Acest act intervine la mai puţin de două săptămâni după acţiuni de sabotaj care au vizat gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.

Guvernul german a consolidat protecţia infrastructurilor sale critice.

Sursa foto: Captură video Youtube

Te-ar mai putea interesa și
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunţat marţi preşedintele acestei ţări membre a Alianţei Atlantice, Gitanas Nauseda, relatează AFP....
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Constructorul italian WeBuild efectuează noi recrutări pentru proiectul secțiunii 3 Cornetu - Tigveni a Autostrăzii A1 ...
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
Exportatorii de cereale românești au început anul comercial în forță, cu creșteri ale volumelor vândute peste granițele ...
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, ...
"Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. ...