ARMO a premiat Ambasadorii Digitalizării cu prilejul Zilei Naționale a Comerțului Electronic

Marți, 11 octombrie 2022, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) a organizat un eveniment dedicat Zilei Naționale a Comerțului Electronic. Reprezentanți ai sectorului românesc de comerț electronic și ai instituțiilor și autorităților publice relevante s-au reunit pentru a celebra unul dintre cele mai dinamice și performante sectoare ale economiei românești.
Ion Dobreanu - mie, 12 oct. 2022, 17:09
ARMO a premiat Ambasadorii Digitalizării cu prilejul Zilei Naționale a Comerțului Electronic

În deschiderea evenimentului, președintele ARMO, Marius Ghenea, a făcut o scurtă recapitulare a ceea ce înseamnă astăzi comerțul electronic în România: cifră de afaceri de 7 miliarde de euro și aproximativ 2,8% din PIB, o dublare în numai 5 ani. În ceea ce privește procentul celor care au achiziționat ceva online în ultimul an, acesta a crescut de la 23% în 2017, la 45% în 2022.

„Un salt major a fost făcut în 2020, în pandemie, de la 29%, la 45%, acolo unde s-a și menținut în ultimii doi ani. Asta ne arată că cei care au descoperit avantajele acestei forme de comerț au continuat să revină ulterior online. Este un grad de retenție cum puține industrii au”, a declarat Marius Ghenea.

Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei, a felicitat comercianții online români pentru ușurința cu care pot fi folosite platformele de comerț electronic, afirmând că inclusiv părinții săi, în vârstă de peste 70 de ani, se descurcă să plaseze comenzi online.

În cadrul evenimentului, ARMO a oferit titluri de Ambasador al Digitalizării acelor persoane aflate în funcții sau demnități publice, care prin activitatea lor din ultimul an au contribuit la digitalizarea României. Deputații George Tuță, Sabin Sărmaș și senatorul Marius Humelnicu sunt cei care anul acesta au fost desemnați Ambasadori ai Digitalizării, pentru inițiativele legislative în urma cărora s-au făcut pași importanți în vederea debirocratizării și digitalizării administrației publice românești.

Totodată, un premiu special pentru transparență a fost oferit domnului Horia Constantinescu, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Potrivit acestuia, „România are nevoie de o digitalizare a mentalității. Încă hârtia și ștampila și semnătura luptă la baionetă cu poșta electronică”.

Ziua Națională a Comerțului Electronic a fost stabilită prin Legea nr. 144/2020 și reprezintă recunoașterea digitalizării activităților economice din România, a efortului depus de zecile de mii de IMM-uri românești care compun acest ecosistem și îl aliniază la conceptul de economie digitală.

Asociația Română a Magazinelor Online este asociația reprezentativă a sectorului de comerț electronic din România, membră a Ecommerce Europe.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: UMB a finalizat studiul topografic pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a finalizat studiul topografic pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Asocierea SA&PE Construct - Tehnostrade - Euro Asfalt - Spedition UMB a finalizat studiul topografic și continuă forajele geotehnice în cadrul etapei de proiectare a celui mai lung din Autostrada......
Schimbare la conducerea BCE? Ce spune Lagarde
Schimbare la conducerea BCE? Ce spune Lagarde
Christine Lagarde, preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), le-a transmis colegilor că rămâne concentrată asupra ...
OpenAI se aliază cu grupul indian Tata pentru a crea o infrastructură de inteligenţă artificială „suverană”
OpenAI se aliază cu grupul indian Tata pentru a crea o infrastructură de inteligenţă artificială „suverană”
Compania de tehnologie OpenAI a anunţat joi lansarea "OpenAI for India", o iniţiativă de mare amploare împreună cu conglomeratul ...
Adio, Casa Verde Fotovoltaice. Bun venit programului Casa Verde Baterii – un scenariu al ministrului Mediului, Diana Buzoianu
Adio, Casa Verde Fotovoltaice. Bun venit programului Casa Verde Baterii – un scenariu al ministrului Mediului, Diana ...
Transformarea Programului "Casa Verde Fotovoltaice" în Programul "Casa Verde Baterii" este unul dintre scenarii, însă ...