Putin a discutat cu Emirul Qatarului despre impactul conflictului din Ucraina asupra pieţelor energetice

Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad al-Thani, şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat joi, în marja unui summit în capitala kazahă Astana, despre criza din Ucraina şi impactul acesteia pe pieţele energetice, a comunicat biroul emirului, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 13 oct. 2022, 16:04
Putin a discutat cu Emirul Qatarului despre impactul conflictului din Ucraina asupra pieţelor energetice

Şeicul Tamim bin Hamad al-Thani şi Vladimir Putin au discutat de asemenea despre impactul conflictului asupra securităţii alimentare, precum şi despre situaţiile din Libia, Siria şi negocierile cu privire la programul nuclear al Iranului, adaugă comunicatul.

Întâlnirea a fost menită să aplaneze tensiunile dintre Rusia şi Qatar, care au crescut de la izbucnirea crizei din Ucraina în acest an, a indicat pentru Reuters o sursă familiarizată cu discuţiile, scrie Agerpres.

Qatarul, un exportator major de gaz, a încercat să păstreze o poziţie în mare parte neutră în conflict, dar unele gesturi ale emiratului, printre care criticile sale recente faţă de anexarea de către Rusia a unor teritorii ucrainene, au iritat Moscova, a menţionat sursa.

Potrivit acesteia, Qatarul ‘are nevoie de relaţii cordiale cu Rusia şi cu alţii în regiune’ pentru a continua să joace un rol de mediator în conflict.

Într-o declaraţie anterioară din cursul zilei de joi, şeicul Tamim a afirmat că ţara sa are relaţii puternice şi istorice cu Rusia, a relatat Al-Jazzera.

‘Emirul Qatarului a subliniat sprijinul pentru toate eforturile internaţionale şi regionale de a găsi o soluţie paşnică imediată la criza din Ucraina şi a afirmat necesitatea respectării suveranităţii statelor’, se mai spune în comunicatul biroului şeicului Tamim.

Te-ar mai putea interesa și
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața europeană și pilonul central de producție al uzinei Ford Otosan din......
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, preşedintele american Donald Trump ...