Merkel: Nu regret absolut deloc deciziile luate

Fostul cancelar german Angela Merkel a susţinut joi că nu are niciun regret în legătură cu politica energetică pe care a dus-o în cei 16 ani cât s-a aflat la putere şi când a plasat Rusia drept unul dintre cei mai importanţi furnizori de gaze naturale, relatează France Presse şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 13 oct. 2022, 20:37
Merkel: Nu regret absolut deloc deciziile luate

„Din perspectiva epocii, era foarte raţional şi de înţeles aprovizionarea cu gaz de reţea, inclusiv din Rusia, care era mai ieftin decât GNL (gaz natural lichefiat) provenind din alte regiuni ale lumii”, a spus ea într-o conferinţă de presă la Lisabona.

„Întotdeauna acţionezi în timpul în care te afli”, a remarcat ea în faţa reporterilor, întrebată despre apropierea Guvernului ei faţă de Rusia.

„Chiar şi în timpul Războiului Rece, Rusia a fost un furnizor de energie de încredere”, a adăugat Merkel, care a vizitat capitala portugheză în calitate de preşedinte al juriului unui premiu dedicat adaptării la schimbările climatice.

„Nu regret absolut deloc deciziile luate”, a subliniat ea, spunând de asemenea că nu „s-a răzgândit” cu privire la abandonarea energiei nucleare.

De la invazia rusă a Ucrainei în februarie, fosta şefă a Guvernului german de centru-dreapta a fost acuzată că a sporit dependenţa Europei faţă de energia din Rusia, mai ales prin promovarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 în ciuda rezervelor partenerilor săi europeni şi american.

Succesorul ei, Olaf Scholz, a susţinut la rândul său că Germania „s-a bazat prea mult şi prea unilateral pe aprovizionări energetice din Rusia”.

Angela Merkel a recunoscut totuşi că războiul din Ucraina a schimbat situaţia. „Acest atac brutal al Rusiei a adus o schimbare (…). Şi, desigur, noul Guvern trebuie să se ocupe de asta şi o face”, a spus ea, făcând referire la Guvernul condus de social-democratul Olaf Scholz.

Germania şi alte ţări europene încearcă să pună capăt dependenţei lor faţă de petrolul şi gazele ruseşti după ce Putin a trimis trupe în Ucraina ca parte a ceea ce el numeşte o operaţiune militară specială.

Anul trecut, 55% din importurile de gaze ale Germaniei au venit din Rusia, parţial un rezultat al continuării legăturilor comerciale cu Rusia de către Merkel şi susţinerii controversatei conducte Nord Stream 2, chiar şi după ce Moscova a anexat Crimeea în 2014, notează Reuters.

Autorizarea conductei Nord Stream 2, concepută pentru a dubla importurile de gaze din Rusia până în Germania prin Marea Baltică, a fost suspendată de Berlin în zilele premergătoare invaziei.

Merkel s-a exprimat pe marginea unui eveniment pentru a-l anunţa pe câştigătorul Premiului Gulbenkian pentru Umanitate, ea fiind preşedintele juriului.

Sursa foto: Jesco Denzel/AFP

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat pe inteligenţă artificială, integrat în aplicaţia companiei, care......
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...
Polonia își construieşte cea mai mare armată din Europa cu „arme Made in Polonia”
Polonia își construieşte cea mai mare armată din Europa cu „arme Made in Polonia”
Pe măsură ce îşi construieşte cea mai mare armată din Europa, Polonia se orientează către companii de apărare interne ...