Deficitul de cont curent crescut cu 58%, până la 17 miliarde de euro, în primele opt luni

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie - august 2022, un deficit de 16,986 miliarde de euro, comparativ cu 10,742 miliarde de euro în perioada ianuarie - august 2021, informează Banca Naţională a României printr-un comunicat.
AGERPRES - vin, 14 oct. 2022, 14:38
Deficitul de cont curent crescut cu 58%, până la 17 miliarde de euro, în primele opt luni

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 6,690 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 2,323 miliarde de euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 2,423 miliarde de euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 546 milioane euro, scrie Agerpres.

Conform BNR, în perioada ianuarie – august 2022, datoria externă totală a crescut cu 5,136 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 96,378 miliarde de euro la 31 august 2022 (68% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,2% faţă de 31 decembrie 2021. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2022 nivelul de 45,343 miliarde de euro (32% din totalul datoriei externe), în creştere cu 16,1% faţă de 31 decembrie 2021.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,2% în perioada ianuarie – august 2022, comparativ cu 17% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2022 a fost de 4,2 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2022 a fost de 74,3%, comparativ cu 79,4% la 31 decembrie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanşat mişcarea studenţească
Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanşat mişcarea studenţească
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperişul gării din acest oraş din Serbia s-a......
Dominic Fritz: Obiectivul USR este clar – o guvernare fără PSD şi AUR
Dominic Fritz: Obiectivul USR este clar – o guvernare fără PSD şi AUR
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută alături de membrii noului ...
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condiţiilor de siguranţă
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condiţiilor de siguranţă
Circulaţia pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureştiului A0 Nord, între Afumaţi şi Pantelimon, va fi deschisă numai după ...
PREMIERĂ. Singura firmă de asigurări a statului lansează asigurarea „RCA și CASCO” specială pentru vânători
PREMIERĂ. Singura firmă de asigurări a statului lansează asigurarea „RCA și CASCO” specială pentru vânători
Eximasig, singura firmă de asigurări controlată de stat, a lansat o asiguarare în premieră pentru piața din România. ...