Jean-Dominique Senard, Renault: Schimbările din cadrul grupului sunt un motiv de speranță pentru angajații Dacia, nu unul de teamă

Aflați într-o vizită în România, președintele grupului Renault, Jean-Dominique Senard, și directorul general al Dacia, Denis Le Vot, au detaliat cum arată viitorul activităților din țara noastră în cadrul planului Renaulution.
Robert Stan - vin, 14 oct. 2022, 16:22
Jean-Dominique Senard, Renault: Schimbările din cadrul grupului sunt un motiv de speranță pentru angajații Dacia, nu unul de teamă

După o vizită la Mioveni și o întâlnire cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, cei doi înalți oficiali ai grupului Renault au stat de vorbă cu patru jurnaliști români despre motivele sosirii în România și viziunea lor în privința viitorului Dacia. Astfel, președintele grupului Renault, Jean-Dominique Senard, a explicat că a avut o zi „minunată redescoperind activele Dacia din România. Am fost uimit să văd nivelul și calitatea la care se lucrează aici. M-a impresionat pasiunea oamenilor. Ne-am întâlnit și cu prim-ministrul Ciucă și am vorbit cu acesta despre viitorul Dacia. I-am menționat și dânsului, dar și oamenilor de la uzinele noastre, că Dacia rămâne în inima grupului Renault pentru totdeauna. Este o piatră prețioasă pentru grup și suntem foarte mândri de ea. Sunt președintele Renault Group și este datoria și plăcerea mea de a vizita toate activitățile companiei. Aș fi venit mai devreme, dar pandemia ne-a oprit. Am vrut să transmit un mesaj puternic și să mă asigur că „familia” e unită. Mă întoc în Franța cu un puternic sentiment pozitiv și cu încredere în viitor. Am mai spus și o repet – Dacia are un viitor sclipitor”.

De asemenea, CEO-ul Dacia, Denis Le Vot, a menționat că la uzina din Mioveni au văzut modelele Dacia cu noua identitate vizuală. Asamblarea în serie a acestora va demara „în trei săptămâni. Deci veți începe să vedeți pe șosele camioanele cu noile mașini”.

La solicitarea de a detalia viziunea sa asupra modificărilor din cadrul grupului Renault care implică și uzinele de motoare și cutii de viteze de la Mioveni, Jean-Dominique Senard a menționat că „trebuie spus clar. Renault nu se departe în două. Grupul va fi însă condus altfel. Luca de Meo s-a gândit că un mod nou de a desfășura anumite activități va fi benefic. Este vorba despre a face un pas înainte pentru a fi siguri că acești poli de activitate (n.n. – cel din Franța unde vor fi dezvoltate și realizate mașinile electrice și cel din afara Franței, inclusiv România, unde vor fi realizate mașini cu motoare termice, inclusiv hibride) sunt specializați și flexibili în cadrul aceluiași grup. Cheia este acum să ne asigurăm că toată lumea a înțeles cum se leagă acești poli”.

Conform președintelui Renault, grupul va putea respecta „orice noi reglementări vor mai apărea în Europa”.

„Credem cu tărie că motorul termic are un viitor puternic în întreaga lume pentru ani buni. Ne dorim ca, în următorii ani, să ne concentrăm pe tehnologia acestor motoare termice. Asta înseamnă și hibridizarea lor. Vrem, de asemenea, să beneficiem de susținerea unor parteneri și de experiența acestora. Mă gândesc, de exemplu, la combustibili alternativi. Nu avem în cadrul grupului astfel de competențe și avem nevoie de parteneri care să ne ajute. Vă pot spune că în anii următori motoarele termice moderne alimentate cu combustibili alternativi au rolul lor”, a continuat Senard dând astfel de înțeles că unul dintre viitorii parteneri ai diviziei de motoare termice a grupului francez va fi din zona energiei.

De altfel, cu câteva săptămâni în urmă, Reuters scria că unul dintre partenerii acestei divizii a grupului ar putea fi „un grup petrolier”. Un alt partener menționat ar fi grupul chinez Geely Automobile Holdings. Jurnaliștii notează că Renault ar rămâne cu un pachet de 40% din unitatea de motoare pe combustibili fosili în timp ce Geely ar prelua un pachet tot de 40%, iar compania petrolieră restul de 20%.

Fără a confirma numele viitorilor parteneri, președintele grupului francez a ținut să puncteze că Renault va menține controlul activităților în domeniul motoarelor sale termice. Nimic nu va fi decis fără Renault. Oamenii de la Dacia vor rămâne în familia Renault și vor avea un viitor minunat. Vom fi însă mai puternici și probabil vom deveni numărul 1 la nivel mondial în domeniul motoarelor termice. Prin urmare, schimbările din cadrul grupului sunt un motiv de speranță pentru angajații Dacia, nu unul de teamă”.

În susținerea celor declarate de Jean-Dominique Senard, CEO-ul Dacia, Denis Le Vot, a explicat că la vederea planului Renaulution s-a temut și el că Dacia ar putea rămâne în afara grupului. „Dar uite ce s-a întâmplat: la Dacia a apărut conceptul Bigster, iar Renault are o strategie completă în domeniul electrificării. Revăzând totul ne dăm acum seama că acesta era pasul care trebuia făcut. Pentru că ne duce către poziția de lider în domeniul mașinilor electrice în cazul mărcii Renault. Iar în cazul mașinilor termice, inclusiv hibride, vedem cel puțin 13 ani (n.n. – până în 2035 când mașinile termice nu vor mai putea fi vândute în Europa) de existență, ceea ce înseamnă două generații de vehicule. Asta, desigur, dacă până în 2035 lucrurile nu vor sta altfel din punct de vedere legislativ. Iar povestea termicelor nu se încheie nici în 2035 pentru că există un spectru internațional, dincolo de Europa, care este alimentat de tehnologia de la Dacia. Pentru că platforma CMF-B este utilizată și în America Latină sau Africa”.

Te-ar mai putea interesa și
Protest spontan la Registrul Comerţului Bucureşti. Activitatea cu publicul este suspendată
Protest spontan la Registrul Comerţului Bucureşti. Activitatea cu publicul este suspendată
Activitatea cu publicul este suspendată luni dimineaţa la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional......
Aproape 30% dintre salariaţi lucrau în întreprinderi din grupuri multinaţionale controlate din străinătate, în 2022 – date INS
Aproape 30% dintre salariaţi lucrau în întreprinderi din grupuri multinaţionale controlate din străinătate, în 2022 ...
Aproape 30% din numărul total de salariaţi din întreprinderile active şi-au desfăşurat activitatea, în 2022, în întreprinderi ...
Plângere în Austria împotriva ChatGPT, programul de inteligenţă artificială fiind acuzat că e incapabil să-şi corecteze erorile
Plângere în Austria împotriva ChatGPT, programul de inteligenţă artificială fiind acuzat că e incapabil să-şi corecteze ...
Asociaţia vieneză de protecţie a vieţii private NOYB a anunţat luni că a intentat un proces în Austria împotriva ...
Prima Development Group a cumpărat un teren de 6 ha de la Immofinanz și are planuri pentru 2.000 de apartamente în nordul Bucureștiului
Prima Development Group a cumpărat un teren de 6 ha de la Immofinanz și are planuri pentru 2.000 de apartamente în nordul ...
Prima Development Group a cumpărat un teren de 5 ha de la Immofinanz și are planuri pentru 2.000 de apartamente în nordul ...