Șefa Trezoreriei americane Janet Yellen, dezamăgită că Uniunea Europeană nu a suspendat datoria Ucrainei

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen (foto), s-a declarat vineri ''dezamăgită'' pe lângă omologii săi europeni pentru că Bruxelles-ul nu s-a alăturat grupului de creditori care au fost de acord să suspende rambursarea datoriei ucrainene timp de doi ani, relatează France Presse, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 15 oct. 2022, 09:59
Șefa Trezoreriei americane Janet Yellen, dezamăgită că Uniunea Europeană nu a suspendat datoria Ucrainei

„Aş spune sincer că rămân dezamăgită de faptul că Comisia Europeană nu s-a alăturat grupului de creditori pentru a oferi o scutire de la plata datoriei Ucrainei”, a declarat ministrul economiei şi finanţelor lui Joe Biden, la o întâlnire la Washington în cadrul reuniunilor de toamnă ale FMI şi Băncii Mondiale.

„Ucraina, după cum ştiţi, se confruntă cu un deficit uriaş de finanţare şi are nevoie de sprijinul nostru deplin”, le-a spus ea miniştrilor de finanţe şi comisarilor europeni.

Un grup de creditori internaţionali ai Ucrainei, care cuprinde Canada, Franţa, Japonia, Marea Britanie, Germania şi Statele Unite, au semnat un protocol de acord la 14 septembrie ce prevede amânarea plăţii datoriei ucrainene după o solicitare a Kievului.

Aceste ţări şi-au dat acordul la 20 iulie şi de atunci au îndemnat alţi deţinători de obligaţiuni să facă acelaşi lucru.

„Comisia este un organism multilateral şi pentru a lua o astfel de decizie trebuie să avem un consens al tuturor statelor membre”, a reacţionat comisarul pentru afaceri economice al Comisiei Europene Paolo Gentiloni, întrebat vineri într-o conferinţă după remarcile ministrului american.

„De aceea avem o cale diferită şi o abordare diferită a problemei”, a adăugat el.

FMI a avertizat la aceste întâlniri că Ucraina se confruntă cu un deficit bugetar ce ar putea ajunge la 4 miliarde de dolari pe lună în 2023.

Janet Yellen l-a primit marţi pe ministrul ucrainean de finanţe Sergii Marcenko, la Departamentul Trezoreriei.

Ea a cerut ţărilor partenere şi aliaţilor Statelor Unite să accelereze plăţile financiare către Ucraina şi să-şi intensifice asistenţa, atât pentru „a ajuta Ucraina să-şi menţină serviciile guvernamentale esenţiale”, dar şi pentru „a începe să construiască şi să se redreseze”.

„Vom continua să vă sprijinim”, a promis dna Yellen.

Te-ar mai putea interesa și
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept "semi-rutină", adăugând că îşi doreşte ca războiul din Ucraina să......
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...