Ameninţarea nucleară, mai folositoare Rusiei decât lovitura nucleară – şeful forţelor armate norvegiene

Occidentul ar trebui să asculte cu atenţie când preşedintele rus Vladimir Putin vorbeşte despre folosirea armelor nucleare, dar să ţină minte că este mai util pentru el să ameninţe că le utilizează decât să meargă mai departe şi să o şi facă, a declarat şeful forţelor armate norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, pentru Reuters.
AGERPRES - mar, 18 oct. 2022, 13:36
Ameninţarea nucleară, mai folositoare Rusiei decât lovitura nucleară - şeful forţelor armate norvegiene

Generalul Eirik Kristoffersen s-a exprimat înaintea exerciţiilor de descurajare nucleară pe care membrii alianţei NATO le desfăşoară în această săptămână, în timp ce Rusia plănuieşte să organizeze propriile manevre în curând.

Norvegia face parte din NATO şi împarte graniţa cu Rusia în Arctica. Putin şi înalţi oficiali ruşi au ameninţat în mod repetat că vor folosi armele nucleare pentru a proteja Rusia, aminteşte Reuters.

„În primul rând, trebuie să ascultăm ce spune (Putin)”, a declarat Kristoffersen în interviul din 26 septembrie, transmite marţi Reuters. „În al doilea rând, nu există niciun motiv pentru el să folosească arme nucleare (…). Nu există ameninţare la adresa securităţii existenţiale a Rusiei. Deci nu are de ce să le folosească”, a spus Kristoffersen.

Pentru Putin, ameninţarea cu folosirea armelor nucleare „este mai valoroasă decât dacă le-ar folosi cu adevărat”, a remarcat Kristoffersen.

„Este vorba despre descurajare, aşa cum a fost în timpul Războiului Rece. Este vorba despre a asigura că (Rusia) are capacitatea şi ne-o arată, restului lumii, că o poate face”, a spus el.

Întrebat dacă crede că Rusia este mai dispusă să folosească armele nucleare decât înainte, Kristoffersen a declarat că Putin urmează doctrina rusă de utilizare a armelor nucleare atunci când „însăşi existenţa” ţării este în pericol.

„El îşi urmează doctrina. Deci dacă există un atac nuclear asupra Rusiei, cu siguranţă. Dacă există o ameninţare existenţială asupra Rusiei, cu siguranţă”, a spus el.

Arctica găzduieşte Flota de Nord a Rusiei, forţa ei de luptă cheie în regiune, însărcinată cu capacitatea de a răspunde la un atac nuclear folosind propriile arme nucleare împotriva atacatorului.

Moscova a efectuat un exerciţiu cu forţele sale de descurajare nucleară la 19 februarie, cu cinci zile înainte de invadarea Ucrainei, a spus el.

„De obicei, ei fac asta în toamnă (…), acesta a fost desigur un semnal”, a notat el. „Importanţa relativă a descurajării nucleare pentru Rusia, pe fondul războiului aflat în desfăşurare în Ucraina, a crescut”, a adăugat el.

De la invazia din 24 februarie, Rusia şi-a redus forţele terestre din Arctica pentru a le trimite în Ucraina, ştiind că acolo există riscuri mici, a spus Kristoffersen.

„El îşi poate muta toate forţele terestre departe de întreaga graniţă de est a NATO şi să le folosească în Ucraina, fără nicio teamă de a fi atacat, pentru că ştie că NATO nu este o ameninţare pentru Rusia”, a afirmat Kristoffersen.

Aceste forţe armate au suferit pierderi grele în ceea ce priveşte personalul şi echipamentul, a mai spus el.

„Nu vedem nicio capacitate de a mai avea (acum) un batalion de luptă, totul depinde de grupurile de luptă de dimensiunea unei companii”, a notat Kristoffersen. O companie numără în jur de 200 de membri, în timp ce personalul unui batalion de obicei aproximativ 1.000, a adăugat el.

Cu toate acestea, Kristoffersen a subliniat că Rusia şi-ar putea reconstrui în grabă forţele terestre ţinând cont că antrenează aproximativ 250.000 de recruţi în fiecare an.

„Dacă te întorci cu doar patru ani în urmă, înseamnă un milion de soldaţi şi ei sunt încă, din punctul meu de vedere, destul de proaspăt pregătiţi”, a mai declarat el.

Te-ar mai putea interesa și
Angajări în România. Oferte de muncă. Firmele caută 32.056 de oameni, la nivel naţional
Angajări în România. Oferte de muncă. Firmele caută 32.056 de oameni, la nivel naţional
Agenţii economici oferă, la nivel naţional, un număr de 32.056 de locuri de muncă în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă......
Criză Rusia – Deficitul bugetar este cu 30 de miliarde de dolari peste cifra oficială (serviciul de informaţii german)
Criză Rusia – Deficitul bugetar este cu 30 de miliarde de dolari peste cifra oficială (serviciul de informaţii german)
Serviciul Federal de Informaţii al Germaniei (BND) a acuzat miercuri Moscova că ascunde costul real al războiului din ...
Criză planetară – Prelungirea războiului din Orientul Mijlociu poate însemna un impact mai sever în Europa (CFA România)
Criză planetară – Prelungirea războiului din Orientul Mijlociu poate însemna un impact mai sever în Europa (CFA ...
Conflictul din Orientul Mijlociu afectează deja bursele şi dobânzile, iar impactul ar putea deveni mai sever dacă situaţia ...
Prețurile motorinei cresc rapid în toată lumea, ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu
Prețurile motorinei cresc rapid în toată lumea, ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu
Prețurile globale ale motorinei au urcat la maxime ale ultimilor ani, pe fondul extinderii conflictului cu Iranul în Orientul ...