Memorandum Romgaz – Socar pentru investiţia într-o facilitate de gaz lichefiat la Marea Neagră

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, semnarea unui memorandum cu reprezentanţii companiei azere SOCAR pentru o investiţie comună într-o facilitate de gaz natural lichefiat la Marea Neagră.
AGERPRES - mie, 19 oct. 2022, 12:15
Memorandum Romgaz - Socar pentru investiţia într-o facilitate de gaz lichefiat la Marea Neagră

„În urma întâlnirii bilaterale pe care am avut-o cu preşedintele Azerbaidjanului, domnul Aliyev, am căzut de acord să analizăm împreună posibilitatea demarării unui proiect comun la Marea Neagră de gaz lichefiat. Şi, în felul acesta, astăzi, o echipă de la compania SOCAR din Azerbaidjan este prezentă în România. În această după-amiază, la Guvern, vom semna împreună un memorandum, care va sta la baza unei investiţii comune într-o facilitate de LNG la Marea Neagră”, a declarat Ciucă, la începutul şedinţei Guvernului, scrie Agerpres.

El a precizat că dezvoltarea unor astfel de proiecte vizează asigurarea independenţei energetice a României.

„Suntem cât se poate de conectaţi şi avem şi motivele necesare pentru a continua să dezvoltăm aceste proiecte, care să ne asigure, într-adevăr, independenţa energetică”, a afirmat premierul.

Potrivit agendei anunţate de Guvern, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni miercuri după-amiază cu miniştrii Economiei şi Energiei din Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov şi Parviz Shahbazov, la discuţii urmând să participe şi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

La finalul întrevederii se va semna un memorandum între compania azeră SOCAR şi ROMGAZ.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...