Liderii sindicatelor din Educaţie fără normă didactică nu vor mai fi plătiţi

Comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat, miercuri, cu 25 de voturi "pentru" şi 13 voturi "împotrivă", un amendament la bugetul MECTS, iniţiat de minister, care prevede că liderii de sindicat din domeniu fără normă didactică nu pot fi plătiţi din sume defalcate din TVA.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 20:35

Amendamentul a fost însuşit de preşedintele Comisiei de buget din Cameră, deputatul UNPR Eugenia Barna, şi prevede că nu pot fi efectuate plăţi pentru degrevările de post sau normă din sumele defalcate de TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi minicipiului Bucureşti pe anul 2012, în cazul persoanelor angajate în învăţământ.

Potrivit Mediafax, este exceptat personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control, care poate fi degrevat de normă didactică de predare pe baza ordinelor de ministru.

Atribuţiile de control din şcoli trebuie să fie urmate de degrevarea parţială de norme. Opţiunea minsterului a fost ca tot personalul de conducere şi control să participe cu număr limitat de ore la clasă. E limpede că plata nu poate fi făcută decât pentru muncă efectivă. Ministerul susţine justa degrevare a celor care lucrează în sistem, deci nu trebuie plătiţi oameni care nu lucrează, pe de o parte, iar pe de altă parte susţinem justa degrevare a celor care lucrează„, a spus ministrul Daniel Funeriu.

Reprezentanţii Opoziţiei l-au acuzat pe ministrul Funeriu de faptul că încearcă să scoată din plată liderii de sindicat. Ministrul nu a negat acest lucru şi a făcut menţiunea că este vorba de liderii de sindicat care nu au normă didactică.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia respinge din nou armistiţiul energetic cerut de Zelenski
Rusia respinge din nou armistiţiul energetic cerut de Zelenski
Kremlinul a respins marţi propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Rusia şi Ucraina să înceteze în mod reciproc atacurile asupra infrastructurilor energetice, purtătorul de......
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins marţi cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu ...
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
Lucrările pe cel mai dificil lot al Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești avansează și a început lansarea tablierului metalic ...
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producţia mondială de biocombustibili este aşteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, faţă de nivelurile ...