Xi Jinping, reales pentru un al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist: „Lumea are nevoie de China”

Preşedintele chinez Xi Jinping a fost reales duminică la conducerea Partidului Comunist, după ce a anihilat orice contestare, devenind astfel cel mai puternic lider al Chinei după Mao Zedong, fondatorul regimului comunist chinez, informează agenţiile internaţionale de presă.
AGERPRES - D, 23 oct. 2022, 09:25
Xi Jinping, reales pentru un al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist:

Xi Jinping a fost desemnat pentru un al treilea mandat pe cinci ani de către un Comitet Central în mare parte remaniat al Partidului Comunist Chinez (CCC), scrie Agerpres.

„Lumea are nevoie de China”, a dat asigurări duminică preşedintele chinez Xi Jinping, într-un discurs susţinut în faţa presei după ce a obţinut al treilea mandat la conducerea Partidului Comunist şi prin urmare a ţării sale.

„China nu se poate dezvolta fără lume, iar lumea are nevoie la rândul ei de China”, a declarat Xi, salutând „două miracole” realizate de ţara sa: „o dezvoltare economică rapidă şi o stabilitate socială pe termen lung”.

După ce a obţinut al treilea mandat, Xi a promis că „va munci din greu pentru realizarea sarcinilor”. „Vreau să mulţumesc sincer întregului Partid pentru încrederea pe care ne-a acordat-o”, echipei de conducere, a spus Xi Jinping.

Duminică, preşedintele chinez a plasat mai mulţi dintre aliaţii săi în Comitetul Permanent, grup format din şapte oameni, la putere în China.

Li Qiang, şeful partidului la Shanghai, Ding Xuexiang, secretarul privat al lui Xi Jinping, Li Xi, şeful partidului în provincia Guangdong (sud) şi Cai Qi, şeful partidului la Beijing, fac parte dintre noii membri ai acestui comitet, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat de la Palatul Poporului din Beijing.

Li Qiang este plasat pe locul doi în protocol, în pofida modului haotic în care a gestionat carantina din Shanghai în primăvară. Prin urmare, conform tradiţiei, el ar urma să fie numit prim-ministru, în timpul Adunării Generale ce va avea loc în martie anul viitor, înlocuindu-l pe Li Keqiang, 67 de ani.

Biroul Politic, instanţa de decizie a Partidului Comunist chinez, nu are în componenţa sa nicio femeie, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, potrivit noii componenţe dezvăluite duminică.

Sun Chunlan, singura femeie ce făcea parte din acest grup de 25 de persoane, s-a pensionat şi niciunul dintre noii membri nu este femeie.

Această remaniere la vârful puterii survine la finalul Congresului cincinal al Partidului Comunist Chinez, care şi-a reînnoit Comitetul Central, un fel de parlament al partidului format din circa 200 de membri.

„Toţi (din Comitetul Permanent) sunt oamenii lui Xi, iar aceasta arată că el vrea să guverneze dincolo de un al treilea mandat”, deci după 2027, subliniază Alfred Wu Muluan, expert în politică chineză de la Universitatea Naţională din Singapore.

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...