DNA: Directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Ce spune şeful CNAIR

Florea Dascălu, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a declarat că a luat act de reţinerea pentru 24 de ore a directorului pentru întreţinere al companiei, Florea Dascalu, şi, în funcţie de hotărârea instanţei, va lua o decizie privind suspendarea acestuia din funcţie.
AGERPRES - D, 23 oct. 2022, 12:04
DNA: Directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Ce spune şeful CNAIR

Potrivit unui comunicat transmis duminică de DNA, el este cercetat pentru luare de mită, trafic de influenţă în formă continuată (şapte acte materiale) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (cinci acte materiale), scrie Agerpres.

„În perioada mai – 22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea, în calitatea sa de director (…), ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire). Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR”, se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiaşi surse, Florea Dascălu ar fi primit, pentru demersurile făcute, suma de 10.000 de lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 de lei pe 7 mai 2022, suma de 10.000 de lei pe 12 iulie 2022, iar în urmă cu o zi, când a fost prins în flagrant, suma de 10.000 de lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 de lei.

Suspectul va fi prezentat duminică la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ce spune şeful CNAIR

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a declarat că a luat act de reţinerea pentru 24 de ore a directorului pentru întreţinere al companiei, Florea Dascalu, şi, în funcţie de hotărârea instanţei, va lua o decizie privind suspendarea acestuia din funcţie.

„Am luat act de reţinerea pentru 24 de ore a directorului pentru întreţinere al CNAIR, Florea Dascălu, şi propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia. În funcţie de hotărârea instanţei privind solicitarea DNA în această speţă şi, în conformitate cu legislaţia muncii, voi lua o decizie privind suspendarea din funcţie a directorului Florea Dascălu”, a precizat Pistol într-o declaraţie transmisă, duminică, presei.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului Centrala Electrică Fotovoltaică Turda - 50,9 MWp, în cadrul unui......
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
O nouă viaţă pentru minerii din Polonia – Din bezna subteranului, la înălţime, pe turbinele eoliene (reportaj AFP)
Din vârful unei turbine eoliene înalte de aproape 100 de metri, minerul polonez Grzegorz Witek priveşte departe spre galeriile ...
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză oficială ANM pentru Bucureşti şi restul ţării
Cum va fi vremea în weekend, ce se întâmplă săptămâna viitoare şi în următoarele patru săptămâni – prognoză ...
Prognoza meteo ANM pentru vineri, sâmbătă şi duminică, cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, perioada ...
Capcana investițiilor chineze în Spania: Fabrica de baterii pentru mașini electrice, de 4,1 mld. euro, se construiește cu muncitori aduși din China
Capcana investițiilor chineze în Spania: Fabrica de baterii pentru mașini electrice, de 4,1 mld. euro, se construiește ...
Strategia Spaniei de a atrage capital chinez pentru salvarea sectorului auto local ridică serioase semne de întrebare cu ...