România va ajunge la 25.000 de vehicule electrice înmatriculate până la finalul anului – studiu Lektri.co

România va atinge borna de 25.000 de vehicule electrice înmatriculate până la finalul anului, iar Dacia Spring se menţine în topul preferinţelor, conform unui studiu realizat de Lektri.co.
AGERPRES - lun, 24 oct. 2022, 11:20
România va ajunge la 25.000 de vehicule electrice înmatriculate până la finalul anului - studiu Lektri.co

Potrivit indexului Lektri.co, în intervalul ianuarie – septembrie 2022, s-au înregistrat 8.375 de noi vehicule electrice, cumulând, astfel, un total de 21.258 de unităţi în România, scrie Agerpres.

Totodată, ultima lună din Q3 a adus cel mai mare număr de maşini electrice din acest an.

Cu o creştere de peste 250% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în septembrie 2022 s-au înregistrat 1.373 de înmatriculări.

„Piaţa de mobilitate electrică se află într-un proces continuu de evoluţie, cifrele ne demonstrează acest lucru, cu precădere în ultimii doi ani. Adoptarea vehiculelor electrice devine o tendinţă tot mai vizibilă şi în rândul românilor, iar creşterea acestei pieţe trebuie susţinută şi de o infrastructură dedicată solidă. Perspectivele sunt optimiste în acest sens, iar inovaţiile din domeniu ne ajută să menţinem ritmul accelerat de dezvoltare a acestui segment”, a declarat Claudiu Suma, CEO Lektri.co.

Dacia Spring se menţine, în continuare, în topul preferinţelor românilor, înregistrând 642 unităţi înmatriculate doar în septembrie. Per total, în anul curent, au fost înscrise 4.168 de unităţi Dacia Spring, marcând o creştere de aproape 50% faţă de 2021 şi fiind urmată de Tesla Model 3, cu 651 înmatriculări în 2022.

În topul general, Dacia Spring se remarcă cu 7.234 de unităţi, pe locul doi se regăseşte Renault ZOE – cu 2.084, urmat de VW E-UP- cu 1.175 de unităţi.

Segmentul high-end (ce include modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes – Benz şi Porche) a înregistrat 82 noi înmatriculări în primele nouă luni ale acestui an.

Raportat la infrastructura de încărcare, dacă luăm în considerare doar încărcătoarele publice, fără restricţii, cele mai utilizate sunt cele AC Type 2 şi cele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO.

Potrivit portalului Plugshare, în România se regăsesc 2.896 încărcătoare publice, iar numărul locurilor publice de încărcare a ajuns la 1.313.

Te-ar mai putea interesa și
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec (USR), a cerut vineri RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca spaţiul folosit de PUSL din zona Arcul de Triumf să ajungă în administrarea......
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând ...
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...