Statele membre UE încearcă să stabilească cum va fi plafonat preţul gazelor – Reuters

Miniştrii Energiei din UE vor discuta marţi despre o plafonare a preţului gazelor la nivelul blocului comunitar, în încercarea de a stabili viitoarele măsuri pentru a atenua efectele crizei energiei, deşi este posibil să dureze câteva săptămâni până se va ajunge la un acord, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 25 oct. 2022, 11:00
Statele membre UE încearcă să stabilească cum va fi plafonat preţul gazelor - Reuters

În condiţiile în care nu există încă la masa negocierilor nicio propunere oficială, miniştrii Energiei din UE reuniţi la Luxemburg ar urma să dezbată principiile funcţionării plafonării preţului gazelor în blocul comunitar, precum şi posibilele dezavantaje, scrie Agerpres.

Comisia Europeană a solicitat săptămâna trecută aprobarea statelor membre UE pentru un proiect ce prevede limitarea preţului tranzacţiilor la hub-ul de gaze TTF din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa. Limitarea ar putea intra în vigoare dacă preţurile cresc semnificativ. Câteva zile mai târziu, liderii statelor membre UE au cerut „decizii concrete” privind limitarea, din partea miniştrilor lor şi a Bruxelles-ului.

Diplomaţi UE au declarat pentru Reuters că la discuţiile de marţi Comisia Europeană ar urma să obţină undă verde pentru această propunere, dar unele state vor să obţină mai multe detalii privind modul de funcţionare al potenţialei plafonări a preţului gazelor.

„Nu va fi luată o decizie în următoarele zile”, susţine oficialul, adăugând că nu este clar încă momentul în care va face Bruxelles-ul o propunere fermă.

Orice propunere va trebui negociată de statele membre UE, şi ar putea fi aprobată la reuniunea de urgenţă a miniştrii Energiei din noiembrie.

Înaintea discuţiilor de marţi, Comisia Europeană a prezentat statelor membre UE un document în care avertizează contra plafonării preţului gazelor folosite la generarea electricităţii, deoarece ar putea duce la o majorare a folosirii gazelor.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut luni sub pragul de 100 de euro pentru un Megawatt-oră, pentru prima dată după luna iunie, în contextul în care temperaturile neobişnuit de mari pentru această perioadă şi livrările consistente au redus îngrijorările referitoare la apariţia unor probleme de aprovizionare la iarnă.

La hub-ul de gaze TTF din Amsterdam cotaţiile futures au scăzut şi cu 18%, şi în prezent sunt cu aproximativ 70% sub maximele atinse în luna august. Temperaturi ridicate sunt preconizate până la începutul lunii următoare, ceea ce ar permite amânarea debutului sezonului de furnizare a agentului termic, astfel că umplerea depozitelor de gaze va putea continua. Aceste depozite care vor avea un grad de umplere mai mare decât de obicei vor oferi o rezervă necesară în perioada în care temperaturile se vor reduce.

Această îmbunătăţire a condiţiilor de pe piaţa de gaze reduce o parte din presiunea cu care se confruntă decidenţii europeni, în condiţiile în care criza energetică a împins economia continentului în pragul recesiunii şi inflaţia la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.

Te-ar mai putea interesa și
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei, mai mare cu 14% faţă de 2024, a anunţat......
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Compania croată Janaf, care operează conducta petrolieră Adria, a respins vineri cererea companiei petroliere ungare MOL ...
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat digital, dar caută simplitate în experiență”
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat ...
Samsung a lansat, pe 25 februarie, noua serie Galaxy S26, consolidându-și poziția în segmentul premium al pieței de ...
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung a anunţat vineri închiderea graduală, până în luna mai, a unei ...