Ministrul Economiei: Automecanica Moreni ar putea produce un transportor blindat 4×4

Automecanica Moreni ar putea produce un transportor blindat 4x4, mai multe companii au realizat audituri şi sunt interesate în dezvoltarea acestei capabilităţi aici, a declarat, vineri, la Moreni, ministrul Economiei, Florin Spătaru.
AGERPRES - vin, 28 oct. 2022, 14:58
Ministrul Economiei: Automecanica Moreni ar putea produce un transportor blindat 4x4

„Discutăm acum de transportoarele 4×4, practic, Automecanica Moreni ar putea să fie cel care produce şi cel care asigură mentenanţa pentru astfel de transportoare”, a afirmat ministrul.

Acesta spune că sunt mai multe companii interesate să producă transportoare blindate la Automecanica Moreni.

„Mă aştept ca în urma diverselor acţiuni de audit organizate de mai multe companii interesate în dezvoltarea acestei capabilităţi aici, cei de la managementul Automecanica să acţioneze pentru a putea respecta aceste standarde şi, ulterior, să începem producţia cât mai repede. Ăsta este un exemplu, sunt mai multe companii care îşi doresc o colaborare, iar Ministerul Economiei, ca acţionar al Automecanica Moreni, va asigura tot sprijinul financiar şi operaţional pentru ca acest lucru să se întâmple”, a mai spus Florin Spătaru.

La acest moment, la Automecanica Moreni nu se produce niciun tip de transportor, se face doar mentenanţă.

„Se face doar mentenanţă, avem şi proiecte în domeniul civil, construcţii metalice care se produc în halele de aici”, a precizat ministrul Economiei.

Ministrul Florin Spătaru a participat vineri, în judeţul Dâmboviţa, la un eveniment prilejuit de aniversarea a 54 de ani de activitate a Automecanica Moreni. În discursul său de la Automecanica Moreni, ministrul a vorbit despre necesitatea modernizării fabricii şi rentabilizării acesteia.

La evenimentul de la Moreni au fost prezenţi şi ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Prokopchuk Ihor, Iulian Chifu – consilier al premierului, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, autorităţi locale, parlamentari, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Automecanica Moreni a fost înfiinţată în 1968, sub numele de IAM, având ca principal obiect de activitate fabricarea de autovehicule blindate pe roţi. Pe parcursul celor 54 de ani de activitate a realizat peste 15.000 de produse, majoritatea destinate exportului în spaţiul ex-sovietic, fosta Republica Democrată Germană, Algeria, Bangladesh. Pe site-ul societăţii se arată că produsele fabricate la Uzina Automecanica Moreni au participat la multe misiuni de securitate şi stabilitate, de menţinere a păcii şi a ordinii publice în diferite ţări, precum Iugoslavia, Irak, Afganistan.

Automecanica Moreni este filială a Romarm, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei.

Sursa foto: Facebook Florin Spătaru

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...