Republica Moldova este în criză energetică. Se cumpără electricitate de la noi, de la Nuclearelectrica, Petrom și de pe bursă

Republica Moldova este în deficit de energie și azi și cumpără energie în această lună de la Nuclearelectrica și Petrom , la care se adaugă achiziții de pe bursa românească.
Mihai Nicuţ - mar, 01 nov. 2022, 08:43
Republica Moldova este în criză energetică. Se cumpără electricitate de la noi, de la Nuclearelectrica, Petrom și de pe bursă

Republica Moldova se confruntă de mai multe zile cu o criză energetică profundă, din cauza sistării importurilor din Ucraina, și ea cu mari probleme, dar și din cauza limitării livrărilor de la centrala de la Cuciurgani, din zona separatistă transnistreană.

Vcepremierul de la Chișinău, Andrei Spînu, a îndemnat oamenii să continue să facă economii și a spus că Energocom, compania moldoveanp însărcinată cu achizițiile, cumpără energie, pe contract cu livrare în noiembrie de la Nuclearelectrica și Petrom, pe lângă achiziții de pe OPCOM, cel mai probabil spot.

Iată anunțul vicepremierului moldovean, făcut aseară pe pagina sa de facebook, cu mențunea că este posibil să fi confundat unitățile de măsură – în primele două cazuri să vorbim despre MW bandă toată luna, nu MWh.

“Vă informez referitor la evoluția situației energetice din țară. SA Energocom, pentru luna noiembrie, a semnat următoarele contracte pentru livrare a energiei electrice:

-S-a prelungit contractul cu OMV Petrom pentru 50 MWh pentru luna noiembrie;

-S-a prelungit contractul cu Nuclearelectrica pentru 35 MWh pentru luna noiembrie;

– Pentru ziua de mâine, s-a procurat 5.530 MWh energie electrică de pe OPCOM (bursa română de electricitate);

-Nu s-a semnat contract de livrare a energiei electrice cu MGRES;

În acest sens, pentru ziua de mâine (azi -n.red) ) vom avea un deficit necontractat de energie electrică de aproximativ 4070 MWh.

Reducerea consumului de energie electrică este extrem de importantă. Vă rog să continuăm efortul de economisire la nivel național. Avem multe exemple bune, dar sunt sigur că mai este loc pentru responsabilitate.

Așa cum am informat, în luna noiembrie Gazprom a confirmat doar 5.7 mln. m3 de gaz pe zi pentru țara noastră, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Acest volum va fi repartizat după cum urmează: 3,4 mln m3 pe zi pentru malul drept și 2.3 mln pe zi pentru malul stâng. Regiunea transnistreană va primi cu peste 40% mai puțin decât în luna octombrie.

Tot azi, Energocom a achiziționat de pe piață alte 27 mln m3 de gaz. În total, rezerva strategică de gaz este de aproximativ de 127 mln m3”

Operatorul sistemului energetic național al Republicii Moldova, Moldelectrica, a declarat stare de alertă pe 21 octombrie, după oprirea livrărilor de electricitate de către Ucraina din cauza atacurilor rusești cu rachetă și după diminuarea la masivă a livrărilor de la centrala de la Ciuciurgani (MGRES), care a anunțat că nu mai primește suficiente gaze rusești.

De atunci și până la finalul lunii trecute, Energocom a cumpărat energie de la Hidroelectrica, la o putere de 100 MW.

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini noi cu șantierul podului peste Prut de la Ungheni, primul la nivel de autostradă cu Republica Moldova....
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc agresiv
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc ...
După Rompetrol, Lukoil, MOL și SOCAR au crescut și ele prețul motorinei azi – prețurile au rămas pe loc doar la Petrom ...
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Criză Rusia – Au fost livrate primele transporturi de benzină din Kazahstan
Kazahstanul a efectuat în iulie primul transport de benzină către Rusia, furnizând aproximativ 1.000 tone metrice către ...
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării. Care este valoarea maximală a proiectului – Anunţ de la Guvern
Legea salarizării - Proiectul privind noua Lege a salarizării poate ajunge la o valoare maximală de 7,3% din PIB şi o ...