Criză petrol – OPEC şi-a revizuit în creştere previziunile privind cererea mondială pe termen mediu şi lung

OPEC şi-a revizuit în creştere previziunile privind cererea mondială de petrol pe termen mediu şi lung, într-un raport anual publicat luni, şi a declarat că sunt necesare investiţii de 12.100 de miliarde de dolari pentru a satisface această cerere, în pofida tranziţiei energetice, transmite Reuters.
News.ro - mar, 01 nov. 2022, 09:26
Criză petrol - OPEC şi-a revizuit în creştere previziunile privind cererea mondială pe termen mediu şi lung

Viziunea Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, în raportul World Oil Outlook 2022, contrastează cu cea a altor analize, care văd că cererea de petrol va atinge un platou înainte de 2030 din cauza dezvoltării energiei regenerabile şi a maşinilor electrice, scrie News.ro.

Un alt deceniu de creştere a cererii de petrol ar fi un impuls pentru OPEC, ai cărei 13 membri depind de veniturile din petrol.

Grupul a susţinut că petrolul ar trebui să facă parte din tranziţia energetică şi că concentrarea investitorilor asupra problemelor economice, sociale şi de guvernanţă (ESG) a înrăutăţit deficitul de investiţii.

”Valoarea totală a investiţiilor pentru sectorul petrolier este de 12.100 miliarde de dolari până în 2045”, a scris secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais, în prefaţa raportului, care spune că cifra a crescut faţă de estimarea de anul trecut. Citeşte mai departe pe News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...