Electrica își caută șefi. A pus anunțuri de recrutare pentru posturile de director general, financiar, de dezvoltare și de resurse umane

Grupul Electrica, unul dintre marile grupuri de distribuție și furnizare de energie electrică, așteaptă până la data de 11 noiembrie dosarele de candidatură pentru funcțiile de conducere, potrivit unui comunicat al companiei. Momentan, compania are o conducere interimară.
Mihai Nicuţ - mar, 01 nov. 2022, 13:31
Electrica își caută șefi. A pus anunțuri de recrutare pentru posturile de director general, financiar, de dezvoltare și de resurse umane

“Societatea Energetică ELECTRICA S.A. și consultantul său în recrutare – Pluri Consultants România S.R.L., anunță declanșarea procesului de recrutare și selecție a candidaților pentru ocuparea posturilor de: Director General, Director Financiar, Director Dezvoltarea Afacerii, Director Capital Uman. Acest proces va fi derulat în conformitate cu principiile Politicii de recrutare a conducerii executive a companiilor din Grupul ELECTRICA, respectiv echitate, transparență, nediscriminare, egalitate de șanse, precum și cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”, arată compania într-un comunicat de presă.

“Dosarele de candidatură vor fi depuse la adresa de e-mail [email protected], până la data de 17.11.2022, ora 23:00, în format electronic, așa cum este descris în anunțurile detaliate postate la adresele web anterior menționate”, mai arată compania.

Cel puțin pentru poziția de CEO, compania are mai multe seturi de criterii de selecție, dintre care primele sunt cele absolute, iar apoi cele relative.

Potrivit primelor, care trebuie îndeplinite integral, candidații trebuie să aibă studii superioare finalizate cu diplomă de licență, experiență profesională totală de minim 10 ani și experiență relevantă de management al unei structuri organizaționale de minim 3 ani.

Criteriile de eligibilitate relative sunt evaluate pe baza analizei dosarului de candidatură și reprezintă un avantaj. Astfel, candidatul ideal trebuie să aibă studii postuniversitare finalizate – programe de Master, studii postuniversitare finalizate – MBA, studii doctorale finalizate, experiență profesională în domeniul energiei și experiență relevantă de management al unei entități cu o cifră anuală de afaceri de minimum 100 de milioane de euro.

În luna mai a acestui an, directorul general al Electrica, Corina Popescu, a fost demis, fără cauze imputabile lui, după trei ani din mandatul de patru, Corina Popescu urmând să primească despăgubiri evaluate de noi atunci la circa 400.000 de euro. Atunci, în postul de CEO a fost numit interimar Alexandru Chiriță, care fusese Data Protection Manager la Hidroelectrica, iar mandatul său a fost reînnoit și va fi valabil până la sfârșitul anului sau până când va fi numit un nou CEO.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice.

Grupul Electrica are circa 3,8 milioane de clienți cărora le furnizaează energie și are o arie de cuprindere națională – cu organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra, dar statul român a rămas cel mai mare acționar.

 

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...