Ciucă: Ne dorim ca salariul minim să crească. Nu vreau să fac nicio referire cu privire la cuantumul cu care va creşte, până nu vom avea o analiză, pe buget, pe cifre concrete

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că la nivelul actualei guvernări se doreşte o creştere a salariului minim, însă valoarea cuantumului cu care va creşte acesta va depinde de cifrele care se vor regăsi în proiectul de buget pentru viitor.
AGERPRES - mie, 02 nov. 2022, 10:19
Ciucă: Ne dorim ca salariul minim să crească. Nu vreau să fac nicio referire cu privire la cuantumul cu care va creşte, până nu vom avea o analiză, pe buget, pe cifre concrete

Şeful Executivului a răspuns la o conferinţă de presă la finalul vizitei de lucru pe care a efectuat-o alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, la fabrica de camioane IVECO din Petreşti, judeţul Dâmboviţa, scrie Agerpres.

„Sigur, ne dorim ca salariul minim să crească şi de fiecare dată când am avut această posibilitate am şi discutat şi despre salarii şi despre pensii, reprezintă obiectivul nostru, astfel încât să-i sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a tot ceea ce înseamnă creşterea preţurilor şi, bineînţeles, efectele pe care le produce inflaţia, doar că, până în acest moment, până când nu vom avea o analiză pe buget, pe cifrele concrete, nu doresc să fac niciun fel de referire la cuantumul cu care va creşte salariul minim. Valoarea va depinde de cifrele care sunt reflectate în proiectul de buget”, a declarat Ciucă.

Premierul a subliniat că, dincolo de limita minimă a salariului minim, fiecare angajator poate stabili salariul în funcţie de valoarea muncii prestată de un angajat.

„Atunci când vorbim de creşterea salariului minim este vorba despre o limită de la care fiecare dintre cei care au angajaţi pot să îi remunereze în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară. Şi probabil eraţi lângă mine când am discutat cu angajatul companiei IVECO şi mi-a răspuns că salariul pe care-l are este unul motivant. Este la îndemâna oricărui manager, la îndemâna oricărui conducător de astfel de companie să stabilească salariul în funcţie de valoare muncii prestate de fiecare angajat în parte”, a declarat Ciucă.

Această declație făcută de premirul Nicolae Ciucă vine în contradicție cu una făcută tot de le în urmă cu o lună. Pe 3 octombrie, prim-ministrul Ciucă susținea că varinata creșterii salariului minim până la 3.000 de lei brut este susținută de toată lumea.

„A fost făcută de către noi toţi, pentru că ne-am ghidat după ceea ce putem să facem din punct de vedere al bugetului. Deci, asta putem să ne permitem. (…) Am susţinut-o de la început, am şi venit cu propuneri”, a declarat Ciucă pe 3 octombrie.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, după naționalizarea de acum 50 de ani
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce marina militară americană continuă să atace în apropierea acestei ţări......
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut de o româncă celebră
Românii de la Prime și Monsson pun o instalație specială de stocare a energiei la un parc eolian din Dobrogea, deținut ...
Producătorul român de baterii de stocare Prime Batteries Technology și dezvoltatorul român de proiecte regenerabile Monsson ...
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Președintele Nicușor Dan se vede cu Donald Trump. Anunțul făcut de ministrul Oana Țoiu. Când va fi întâlnirea
Ministrul de externe, Oan Țoiu, a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, se va vedea cu președintele Statelor ...
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă ...