Americanca Julie Kozack va fi noua purtătoare de cuvânt a Fondului Monetar Internațional

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, şi-a anunţat miercuri intenţia de a o numi pe Julie Kozack în funcţia de director de comunicaţii strategice, se arată într-un comunicat al FMI, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 02 nov. 2022, 18:47
Americanca Julie Kozack va fi noua purtătoare de cuvânt a Fondului Monetar Internațional

Julie Kozack îl va înlocui pe actualul purtător de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional, Gerry Rice, a cărui pensionare a fost anunţată de FMI în 22 iulie.

În prezent, Julie Kozack este adjunctul directorului Departamentului European al FMI, unde supervizează activitatea instituţiei în Ucraina, după ce anterior a fost şeful misiunii FMI în Germania, Islanda, Lituania şi Polonia.

Julie Kozack, cetăţean american, are un doctorat şi două diplome de master în economie, de la Universitatea Columbia, New York, şi este licenţiată a Universităţii Rutgers.

Sursa foto: Ifm.org

Te-ar mai putea interesa și
Noile proiecte de racordare și licențiere ale capacităților energetice au fost puse în dezbatere publică finală de ANRE. Ce se modifică
Noile proiecte de racordare și licențiere ale capacităților energetice au fost puse în dezbatere publică finală de ...
ANRE a publicat în consultare publică, timp de 10 zile, modificările la regulamentul de racordare și la cel de licențiere a noilor proiecte energetice după prima etapă de dezbatere publică......
Prima analiză completă a impactului legii asupra pensiilor de serviciu militare încasate de 187.000 oameni: cele mai mari creşteri din ultimii 9 ani ale numărului de pensionari militari au fost provocate de OUG 59 din 2017 EXCLUSIV
Prima analiză completă a impactului legii asupra pensiilor de serviciu militare încasate de 187.000 oameni: cele mai mari ...
OUG 59 din 2017 a provocat cele mai mari creşteri anuale ale numărului mediu de beneficiari de pensie de serviciu militară ...
Paradoxul AI în comerțul alimentar. De ce investesc magazinele în tehnologii care nu și-au demonstrat pe deplin eficiența
Paradoxul AI în comerțul alimentar. De ce investesc magazinele în tehnologii care nu și-au demonstrat pe deplin eficiența
Cheltuielile retailerilor alimentari în zona IT, incluzând inteligența artificială, au crescut în perioada 2021-2025 ...
România a depășit pargul de 1.000 MWh capacitate de stocare a energiei electrice. Avem 600 MW și 1.130 MWh în funcțiune
România a depășit pargul de 1.000 MWh capacitate de stocare a energiei electrice. Avem 600 MW și 1.130 MWh în funcțiune
Capacitatea de stocare a energiei electrice care este acum operațională în România a depășit 1.100 MWh, potrivit ultimelor ...