MIPE a fost mandatat să coordoneze la nivel național gestionarea fondurilor europene pentru programele regionale 2021-2027

Guvernul a mandatat, printr-un memorandum, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, să semneze declaraţiile comune între minister şi agenţiile de dezvoltare regională pentru lansarea programelor regionale 2021-2027 finanţate din fonduri europene, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
AGERPRES - mie, 02 nov. 2022, 19:00
MIPE a fost mandatat să coordoneze la nivel național gestionarea fondurilor europene pentru programele regionale 2021-2027

„Guvernul a aprobat memorandumul cu tema ‘Măsuri privind consolidarea parteneriatului cu regiunile de dezvoltare pentru implementarea programelor regionale 2021-2027’ prin semnarea unei declaraţii comune între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Agenţiile de Dezvoltare Regională pentru lansarea programelor regionale 2021-2027. MIPE, prin acest memorandum, va avea rolul de coordonator naţional în gestionarea fondurilor europene, fiind mandatat de Guvern pentru a semna declaraţiile comune între minister şi agenţiile de dezvoltare regională.

Practic, se instituie un parteneriat, o colaborare proactivă, pentru a valorifica întregul potenţial al fondurilor europene pentru ţara noastră, în scopul realizării unei creşteri inteligente, durabile şi favorabile incluziunii la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare”, a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Dintre cele 16 programe operaţionale pe care România le are pentru perioada 2021-2027, opt sunt la nivel naţional şi opt la nivel regional, a precizat acesta.

 

Te-ar mai putea interesa și
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Compania Națională de Investiții Rutiere a primit șapte oferte la contractul pentru achiziția serviciilor de întocmire a documentațiilor cadastrale, rapoartelor de evaluare și asigurarea......
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de parcurs este mult mai dificil, spune Nazare
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de ...
România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, iar această jumătate pe care o mai avem de parcurs este ...
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
Constructorul turc Nurol a ajuns la un stadiu fizic de 30% pe șantierul Centurii Timișoara Vest, la șase luni de la Ordinul ...
VIDEO Utilaj nou la lucru pe o autostradă din România
VIDEO Utilaj nou la lucru pe o autostradă din România
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță miercuri lucrări de întreținere pe A7, lotul 1 Dumbrava ...