Japonia ia în considerare să desfăşoare până în 2030 rachete hipersonice – presă

Ministerul Apărării al Japoniei ia în considerare desfăşurarea de rachete hipersonice la orizontul anului 2030, pentru a creşte puterea de descurajare prin întărirea capabilităţilor sale de contraatac, scrie joi cotidianul de afaceri Nikkei, preluat de Reuters.
AGERPRES - J, 03 nov. 2022, 09:35
Japonia ia în considerare să desfăşoare până în 2030 rachete hipersonice - presă

Ministerul caută capabilităţi de contraatac în contextul în care invazia Rusiei în Ucraina a modificat mediul de securitate global, iar seriile de rachete lansate de Coreea de Nord şi mişcările militare ale Chinei ameninţă Japonia, notează sursa citată.

Rachetele hipersonice pot zbura cu o viteză de cel puţin cinci ori mai mare decât viteza sunetului şi pe o traiectorie complexă, ceea ce le face dificil de interceptat.

Japonia plănuieşte revizuirea strategiei sale de securitate şi a altor documente cheie în materie de apărare până la sfârşitul acestui an.

Potrivit Nikkei, poziţia Japoniei în ce priveşte capabilităţile de contraatac şi rachetele hipersonice ar putea fi menţionată în aceste documente.

O propunere este ca Japonia să adopte rachete cu rază lungă în trei etape, prima fiind achiziţia de rachete americane Tomahawk, ceea ce s-ar putea realiza, cu aprobarea Statelor Unite, într-un termen scurt.

În etapa a doua, Japonia ar putea moderniza rachete de coastă Type 12 (dezvoltate de Mitsubishi Heavy Industries, n.red.), extinzându-le raza de acţiune la peste 1.000 km de la cea actuală de sub 200 km.

Rachetele hipersonice vor fi adoptate, probabil, în etapa a treia, adaugă sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...