Ciucă: Avem în desfăşurare licitaţia pentru 5G. E nevoie să fim aproape de ţările cu un avans în acest segment

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat, joi, că este în desfăşurare licitaţia de spectru pentru 5G, unde ţinta este stimularea operatorilor pentru un proces accelerat de investiţii, menţionând că este un obiectiv în PNRR şi este nevoie de îndeplinirea lui pentru ca România să fie "cât mai aproape de ţările care au un avans pe acest segment".
AGERPRES - J, 03 nov. 2022, 14:51
Ciucă: Avem în desfăşurare licitaţia pentru 5G. E nevoie să fim aproape de ţările cu un avans în acest segment

„Fără conectivitate rapidă şi eficientă la nivel naţional, digitalizarea nu ar fi posibilă. Avem tot prin PNRR 94 milioane alocate pentru implementarea unei scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicaţii în zonele albe, ceea ce va permite extinderea reţelelor de mare viteză către peste 900 de localităţi. La fel de important, avem în desfăşurare licitaţia de spectru pentru 5G, unde ţintim stimularea operatorilor pentru un proces accelerat de investiţii. Este şi obiectiv în PNRR, domnul ministru a trudit să putem să îndeplinim acest obiectiv, să demarăm această licitaţie (…), avem foarte multă nevoie, ţinând cont că trebuie să facem în aşa fel încât să fim cât mai aproape de ţările care au un avans în acest segment”, a spus Ciucă, la evenimentul „România Digitală, România Liberală”, organizat de PNL.

Premierul a mai arătat că în PNRR există un proiect prin care 100.000 de români, inclusiv seniori şi cetăţeni din comunităţile rurale, vor dobândi abilităţi digitale prin intermediul a peste 1.000 de biblioteci ce vor fi transformate în hub-uri digitale.

El s-a referit şi la digitalizarea IMM-urilor româneşti, menţionând că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene gestionează un buget de aproape 350 de milioane euro pentru a face afacerile româneşti mai digitalizate şi competitive.

Premierul a menţionat că a discutat la Bruxelles, la Comisia Europeană, principiile şi detaliile în domeniul digitalizării, menţionându-se impactul pe care îl va avea generalizarea serviciilor de digitalizare asupra cetăţenilor.

„Aici s-a avut în vedere componenta seniorilor şi a celor care trăiesc în mediul rural, pentru că este foarte mare nevoie ca acest demers să fie făcut cunoscut şi să se ia toate măsurile, astfel încât aceşti oameni să poată să dobândească acele cunoştinţe minime de care este nevoie să poată să fie, într-adevăr, beneficiari ai unor astfel de facilităţi. Altfel, digitalizarea va impacta doar pe un anume segment din societate. A fost o discuţie pe care ulterior am purtat-o cu domnul ministru, am purtat-o la nivelul Guvernului, să facem în aşa fel încât toate instituţiile statului să-şi pună laolaltă cunoaşterea şi disponibilitatea pentru a putea să promovăm de tot ceea ce ţine de beneficiile serviciilor de digitalizare, până la nivel de individ şi până la cel mai îndepărtat colţ din ţară”, a mai spus Ciucă.

Potrivit premierului, există iniţiativa „spaţiului digital comun”, fiind oportunitatea ca România să-şi unească forţele cu Republica Moldova pentru a accelera procesul de transformare digitală pe ambele maluri ale Prutului.

„Republica Moldova a făcut paşi importanţi în digitalizare încă de acum 10 ani şi putem dezvolta împreună acest domeniu”, a declarat Ciucă.

El a mai afirmat că „Partidul Naţional Liberal îşi asumă angajamentul pentru România Viitorului: România digitală, competitivă şi modernă, România în care relaţia dintre stat şi cetăţean este una bazată pe respect şi eficienţă”.

„Partidul modernizării României este şi partidul antreprenorilor, cei care au reuşit să genereze inovare şi să construiască unicorni aici, acasă. Fundamentul liberalismului, principiul de bază „prin noi înşine”, înseamnă în România anului 2022 sprijinirea capitalului autohton pentru crearea şi adoptarea noilor tehnologii. Avem tot ceea ce ne trebuie: resursă umană de top, spirit creativ, putere de muncă şi angajament politic la cel mai înalt nivel”, a mai menţionat Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...