O staţie de telefonie sub formă de brad i-a băgat în sperieţi pe locuitorii din Petreşti

Staţia de telefonie mobilă are forma unui brad şi este situată în zona Petreşti din Municipiul Târgu-Jiu. Însă locuitorii se tem ca acest dispozitiv să nu le afecteze sănătatea., relatează adevarul.ro
Economica.net - J, 08 dec. 2011, 15:54

Oamenii care locuiesc în apropierea antenei unui operator de telefonie mobilă cu formă ciudată au acţionat deja în judecată compania. Ei au apelat şi la Primăria Târgu-Jiu cu privire la anularea autorizaţiei de construcţie şi demolarea antenei. Sunt 42 de locuinţe care se află pe aria staţiei.

„Acest releu este de forma unui brad, care este foarte realist executat. A apărut în urmă cu un an în preajma Sărbătorilor de Iarnă şi nu ne-am dat prea bine seama ce este. Am crezut că e un brad ornamental până când am văzut o luminiţă roşie în vârf. Ne-am interesat şi am aflat că este vorba de o staţie GSM. Nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord cu amplasarea. Pe autorizaţia de construcţie scrie staţie mobilă GSM, care în traducere înseamnă telefonul mobil, pe când construcţia aceasta este fixă. Am acţionat în instanţă pentru desfiinţarea construcţiei. Eu nu am mai văzut aşa ceva până acum. Au făcut acest brad ca să ascundă ceva. Probabil că este de o putere mult mai mare decât limita admisă”, a declarat revoltat Dan Dobrotă, profesor la Universitatea Constantin Brâncuşi.

Locuinţa lui Alin Hulea,în vârstă de 42 de ani, care este asistent medical, se află cel mai aproape de „staţia-brad”.

„Încă nu m-am mutat în casă, dar intenţionez ca în scurt timp să locuiesc aici, dar îmi este frică pentru că am un copil de doi ani şi mă tem pentru sănătatea lui. Normal că undele electromagnetice sunt periculoase pentru sănătatea oamenilor. Nu m-a întrebat nimeni nimic. Eu când am obţinut autorizaţia de construcţie pentru casă am fost nevoit să cer acordul vecinilor”, declară acesta.

Procesul se află pe rolul Tribunalului Gorj la secţia de contencios administrativ. Orange a făcut o cerere în care se specifică „termenul de staţie de telefonie fixă”, iar în autorizaţie „staţie de telefonie mobilă”. Reprezentanţii companiei de telefonie mobilă susţin că locuitorii nu au de ce să se teamă pentru că nu au nicio legătură cu antena, iar aceasta nu s-a dovedit să fie periculoasă scrie adevarul.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Modul de calcul al rovinietei se schimbă la 1 octombrie, dispare taxa de pod de la Cernavodă, dar noul sistem digital TollRo are probleme
Modul de calcul al rovinietei se schimbă la 1 octombrie, dispare taxa de pod de la Cernavodă, dar noul sistem digital TollRo ...
Implementarea Sistemului de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR) și a taxării digitale TollRo riscă să genereze un blocaj operațional major la data de 1 octombrie 2026. Deși......
Comisia Europeană și BEI au lansat Pactul european al investitorilor instituţionali
Comisia Europeană și BEI au lansat Pactul european al investitorilor instituţionali
Comisia Europeană (CE) şi Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) au lansat marţi Pactul european al investitorilor ...
Franța cere Comisiei Europene amânarea introducerii regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze naturale
Franța cere Comisiei Europene amânarea introducerii regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și ...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea adoptării regulilor ...
Vodafone lansează GEN10 și caută următoarea generație de campioni a României alături de Nadia Comăneci și Ciprian Marica
Vodafone lansează GEN10 și caută următoarea generație de campioni a României alături de Nadia Comăneci și Ciprian Marica
Inițiativa GEN10 a pornit de la o nevoie a părinților din România: aceștia simt că responsabilitatea pentru implicarea ...