Barbu: RMGC spune că a investit 32 milioane de dolari la Roşia Montană

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, luni, la audierile din Comisia comună specială pentru Roşia Montană, că RMGC i-a înmânat estimări din care reiese că ar fi investit 32 de milioane de dolari la Roşia Montană, el arătând că statul român nu are o autoritate care să confirme suma.
Economica.net - lun, 23 sept. 2013, 16:25
Barbu: RMGC spune că a investit 32 milioane de dolari la Roşia Montană

„Potrivit acordului, compania se angajează să investească o sută de milioane de dolari, din care 30 de milioane de dolari în proiecte arheologice sau patrimoniale ce vor fi convenite împreună cu ministerul, în alte părţi decât Roşia Montană, şi 70 de milioane de dolari în situ la Roşia Montană”, a spus Barbu, în faţa Comisiei comune speciale.

El a precizat că, potrivit estimărilor pe care i le-a înaintat compania, din aceşti 70 de milioane de dolari RMGC ar fi cheltuit deja 32-33 de milioane.

Barbu a spus, pe de altă parte, că RMGC a restaurat deja 20 de imobile monument istoric din cele 41 care beneficiază de acest statut, dar doar imobile care îi aparţin.

Ministrul a admis, răspunzând unei întrebări, că nu există o autoritate a statului român care să fi confirmat investirea acestor sume.

„În momentul de faţă, nu, nu există, nu am făcut o asemenea expertiză, dar ea se poate vedea cu ochiul liber. Nu ştiu dacă chiar 32 (de milioane de dolari, n.r.) dar se poate vedea că e o investiţie care s-a făcut”, a spus Barbu.

El a arătat că până în anul 2001 nimeni din România nu a fost preocupat de situaţia patrimoniului din localitatea Roşia Montană, interesul pentru subiect intervenind în 2001 întrucât cu trei ani mai devreme s-a semnat o licenţă de exploatare în favoarea unei companii.

„Dacă mâine pleacă această companie – oricare alta, nu mă interesează compania în mod special – dacă pleacă cei care au investit până acum, ne rămâne din punct de vedere al patrimoniului o sarcină financiară în braţe enormă. De aceea am spus că până în 2001 nu ştiam nimic, nu ne păsa. Nu avea nimeni grija patrimoniului de la Roşia Montană. Acum avem în braţe un număr de case – 41- şi aceste galerii, pe care dacă nu le face cine investeşte acum, va trebui să le facem noi şi va costa”, a spus Daniel Barbu.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Îndatorarea populaţiei s-a majorat cu 9,5% în 2025
BNR: Îndatorarea populaţiei s-a majorat cu 9,5% în 2025
Ritmul de creştere a datoriei sectorului privat s-a temperat în anul 2025 (+5,6% faţă de +8,9 la sută în 2024), aceasta ajungând la nivelul de 819,4 miliarde lei, echivalentul a 43% din PIB,......
Preț șocant la energie electrică mâine în România pe fondul caniculei și al producției slabe: peste 4.200 de lei/MWh seara. Suntem cea mai scumpă piață din Europa
Preț șocant la energie electrică mâine în România pe fondul caniculei și al producției slabe: peste 4.200 de lei/MWh ...
Pe fondul temperaturilor foarte mari, prețul spot al energiei electrice este foarte mare mâine în România, cu un vârf ...
Peste 6.700 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026
Peste 6.700 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026 a fost de 6.786, în creştere cu 3,07% ...
Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. Ce stațiuni sunt afectate
Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. Ce stațiuni sunt afectate
Poluare cu păcură a fost raportată pe plajele de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre, aproape zilnic în zone aflate ...