Budăi: Mergem pe o majorare de 10% şi prin diferenţa impactului bugetar să sprijinim pensionarii cu pensiile mai mici

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că la nivel guvernamental se discută despre o majorare a pensiilor cu 10 la sută, plus sprijinirea pensionarilor cu pensii mici şi a categoriilor vulnerabile mai ales pe perioada iernii. O decizie finală se va lua, însă, în cadrul coaliţiei, iar aceasta va fi anunţată de liderii coaliţiei de guvernare. În prezent, potrivit lui Budăi, se lucrează la construcţia bugetului pe anul 2023.
AGERPRES - lun, 07 nov. 2022, 09:22
Budăi: Mergem pe o majorare de 10% şi prin diferenţa impactului bugetar să sprijinim pensionarii cu pensiile mai mici

”Noi, PSD, nu ne-am schimbat opţiunea, am spus foarte clar, încă de la sfârşitul lunii august, că se impune o majorare de cel puţin 10 la sută. A prezentat şi preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, o versiune în care spune că în aceeaşi anvelopă bugetară, de exemplu, pentru o majorare de 15 la sută, pentru toată lumea, vorbim de cei pe contributivitate acuma, mergem pe o majorare de 10 la sută şi prin diferenţa impactului bugetar să sprijinim acea categorie vulnerabilă, să sprijinim pensionarii cu pensiile mai mici. Suntem în dezbateri, suntem, aşa cum ştiţi, în construcţia bugetului pe anul 2023. Trebuie să fim foarte atenţi la evoluţia preţurilor, trebuie să meargă aceste majorări în paralel sau odată cu încă alte măsuri pentru a stăvili majorarea preţurilor din energie şi pentru a sprijini, bineînţeles, şi angajatorii, pentru că până la urmă cea mai bună protecţie socială este existenţa unui loc de muncă”, a declarat Marius Budăi, duminică seară, la România Tv.

Întrebat care sunt variantele finale de majorare a pensiilor, Budăi a precizat că liderii coaliţiei vor face anunţul final.

”Liderii coaliţiei vor face anunţul final, atunci când avem decizia finală luată. Aşa cum bine ştiţi, suntem pe final cu construcţia bugetului şi evident că, atunci când vom depune bugetul, pentru prima lectură în Guvern, pentru ca ulterior să îl aprobăm şi să îl înaintăm Parlamentului, către dezbatere şi aprobare, se va regăsi şi suma de bani şi tot ceea ce înseamnă majorarea valorii punctului de pensie şi intenţiile noastre, pe prima perioadă a anului, şi anume pe perioada de iarnă. Eu aş opta pentru o variantă care să permită, din punct de vedere financiar, şi anumite intervenţii pentru a sprijini categoriile vulnerabile pentru că noi suntem obligaţi, mai ales în vremuri atât de grele, să implementăm acea solidaritate socială astfel încât să ieşim cu toţii într-un mod cât mai bun din această iarnă”, a susţinut Marius Budăi.

Întrebat, de asemenea, ce înseamnă ajutorul diferenţiat, ministrul Muncii a vorbit despre programele de sprijin al categoriilor vulnerabile.

”Încă de la momentul formării coaliţiei am implementat pachete sociale şi am conştientizat să sprijinim şi categoriile vulnerabile. Practic, asta ne dorim, ca, în funcţie de evoluţia preţurilor, în funcţie de evoluţia inflaţiei, să avem posibilitate financiară să sprijinim echilibrat atât economia, cât şi categoriile vulnerabile. Avem trei exemple care îmi vin acum în minte, pe care le-am implementat deja, se cunosc deja măsurile implementate din primul pachet social, am avut Sprijin pentru România, am avut măsuri pentru cetăţenii de până la 1.500 de lei pe care le derulăm şi acum, mai avem o etapă în noiembrie. Am avut cetăţenii care au până la 2000 de lei… acum suntem în această modelare şi suntem pe final (…) cu propunerea de buget. Se vor regăsi aceste sume de bani pe care să le putem distribui în mod echilibrat”, a precizat ministrul.

Marius Budăi a explicat, de asemenea, că pensiile se măresc prin majorarea punctului de pensie.

”Fac precizarea că pensiile se majorează nu într-un procent fix, asta se discută, pensiile se majorează prin majorarea punctului de pensie”, a adăugat Marius Budăi.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...