Finanţare de 8,5 mil. franci elveţieni pentru studii de fezabilitate la Linia 4 de metrou

Guvernul eleveţian va finanţa cu până la 8,5 milioane franci elveţieni realizarea studiului de prefezabilitate (SPF) şi de fezabilitate (SF) pentru construcţia Liniei 4 de metrou Lac Străuleşti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord - Gara Progresu.
Economica.net - mar, 24 sept. 2013, 12:31
Finanţare de 8,5 mil. franci elveţieni pentru studii de fezabilitate la Linia 4 de metrou

Acordurile de proiect şi de implementare aferente acestei investiţii au fost semnate marţi, la sediul Ministerului Dezvoltării.

Proiectul, cu o durată de 30 de luni, are o valoare de 10 milioane franci elveţieni (fără TVA), din care contribuţia elveţiană nerambursabilă este de maximum 85%, respectiv 8,5 milioane franci elveţieni, diferenţa fiind acoperită de partea română.

Investiţia este cuprinsă în programului de cooperare elveţiano – român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene.

Prezent la eveniment, ministrul Transporturilor Ramona Mănescu a declarat că instituţia pe care o conduce va monitoriza şi va garanta buna desfăşurare a acestui proiect şi speră ca termenele de implementare să fie respectate.

Pe de altă parte, ea a adăugat că miercuri dimineaţă vor intra în funcţiune utilajele care sapă tunelul la şantierul Magistralei 5 din Drumul Taberei.

„Mâine dimineaţa la ora 10:00 vor intra deja utilajele acelea care sapă tunelul. (…) Odată ce pornesc aceste utilaje, nu se mai opresc, construiesc tunelurile”, a spus ministrul.

Mănescu a afirmat că în urma întâlnirilor cu reprezentanţii sindicatului Metrorex, unde au fost convenite modalităţi de rezolvare a problemelor, este optimistă că greva anunţată la finalul acestei luni va fi evitată.

„Avem toate motivele în momentul de faţă să fim optimişti că greva din 30 septembnrie nu va mai avea loc”, a spus ea.

Te-ar mai putea interesa și
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Populaţia României îşi continuă declinul demografic ce durează deja de peste 34 de ani. Populaţia rezidentă a României a fost de 19,041 milioane de persoane la 1 ianuarie 2026, în scădere......
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, deținută ...
Revoluția aplicațiilor financiare și de divertisment. Cum s-a schimbat comportamentul de consum pe mobil
Revoluția aplicațiilor financiare și de divertisment. Cum s-a schimbat comportamentul de consum pe mobil
Telefonul mobil a trecut, într-un timp surprinzător de scurt, de la instrument de comunicare la interfața prin care administrăm ...
Cum văd managerii economia României până la sfârșitul lunii octombrie – date INS
Cum văd managerii economia României până la sfârșitul lunii octombrie – date INS
Managerii din toate sectoarele economice aferente cercetării statistice estimează relativă stabilitate a activităţii ...