Nissan îmbunătăţeşte previziunile anuale, dar incertitudinile despre relaţia cu Renault se menţin

Producătorul auto nipon Nissan Motor a raportat miercuri o creştere cu 45% a profitului trimestrial şi a îmbunătăţit semnificativ estimările privind câştigurile anuale, în urma măsurilor de reducere a costurilor, a deprecierii yenului şi a vânzărilor cu marje mai mari de profit, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 09 nov. 2022, 13:24
Nissan îmbunătăţeşte previziunile anuale, dar incertitudinile despre relaţia cu Renault se menţin

Rezultatele foarte bune vin pe fondul incertitudinilor privind modul în care grupul nipon şi Renault – partenerul de alianţă şi principalul acţionar – vor reconfigura alianţa, scrie Agerpres.

Marţi, Renault a anunţat reorganizarea afacerii sale. Producătorul auto francez şi grupul chinez Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto. De asemenea, Renault intenţionează anul viitor să listeze divizia specializată pe producţia de vehicule electrice.

Producătorul auto francez încearcă să convingă Nissan să investească în noua sa divizie electrică.

Discuţiile cu Renault sunt în desfăşurare şi sunt „deschise şi constructive”, a afirmat directorul general al Nissan, Makoto Uchida, la o conferinţă de presă.

În trimestrul trei din 2022, grupul nipon a înregistrat un profit operaţional de 91,7 miliarde de yeni (630 milioane de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la 88,2 miliarde de yeni.

De asemenea, Nissan a îmbunătăţit estimările privind profitul operaţional anual la 360 miliarde de yeni, de la 250 miliarde de yeni, depăşind nivelul previzionat de analişti, de 335 miliarde de yeni.

„Problemele globale, cum ar fi deficitul de semiconductori şi perturbările din lanţurile de aprovizionare, precum şi creşterea preţurilor la energie şi materii prime, au avut un impact mai ridicat asupra afacerii noastre decât am anticipat iniţial”, a declarat Uchida. „Totuşi, în pofida acestor dificultăţi, performanţa afacerii noastre înregistrează o redresare solidă şi depăşeşte planurile noastre”, a adăugat acesta.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la constructorul nipon, de la 43% până la 15%.

Te-ar mai putea interesa și
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
Exportatorii de cereale românești au început anul comercial în forță, cu creșteri ale volumelor vândute peste granițele UE cu peste 30% mai mari față de anul trecut....
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, ...
"Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. ...
Pas istoric pentru frații Pavăl: Dedeman pregătește magazinul din ultimul județ în care nu era prezent și bifează acoperirea totală a României. Aduce și Farmacia Tei și Bebe Tei
Pas istoric pentru frații Pavăl: Dedeman pregătește magazinul din ultimul județ în care nu era prezent și bifează ...
Dedeman a cumpărat în 2024 un teren de în ultimul județ în care nu era prezent cu un magazin. Deschiderea magazinului ...
MET Group semnează cu Shell un acord nou pentru furnizarea de GNL din Statele Unite
MET Group semnează cu Shell un acord nou pentru furnizarea de GNL din Statele Unite
MET International, divizia de trading și wholesale a MET Group, companie energetică integrată cu sediul central în Elveția, ...