Bosch anunță investiții de 10 miliarde de euro în digitalizare și un parteneriat cu IBM în domeniul informaticii cuantice

Grupul german Bosch a anunțat încheierea unui parteneriat cu IBM în domeniul informaticii cuantice. Totodată, germanii vor investi 10 miliarde de euro până în 2025 în digitalizare.
Robert Stan - mie, 09 nov. 2022, 21:58
Bosch anunță investiții de 10 miliarde de euro în digitalizare și un parteneriat cu IBM în domeniul informaticii cuantice

Grupul Bosch își continuă transformarea digitală printr-o investiție de 10 miliarde de euro până în 2025. Conform oficialilor furnizorului de tehnologie și servicii, două treimi din această sumă vor fi direcționate către dezvoltarea și extinderea unor tehnologii promițătoare, cu accent pe durabilitate, mobilitate și Industria 4.0.

„Pentru Bosch, digitalizarea prezintă oportunități majore în toate domeniile de afaceri. Pe lângă noi tehnologii promițătoare, vom investi în formarea profesională și dezvoltarea asociaților noștri, deoarece aceștia sunt cheia în domeniul tehnologiei «Invented for life» (n.n. – Inventat pentru viață) atât astăzi, cât și mâine” a declarat Stefan Hartung, președintele consiliului de administrație al Bosch, la conferința Bosch Connected World (BCW) desfășurată la Berlin.

Totodată, vizând un viitor mai îndepărtat, Stefan Hartung a anunțat că Bosch a încheiat un parteneriat cu IBM, companie de tehnologie cu sediul în SUA, în domeniul tehnologiei de calcul cuantic. Grupul german va folosi tehnologia de calcul cuantic și simulări pentru a găsi alternative la pământurile rare și metalele necesare producției vehiculelor electrice atât în zona grupurilor motopropulsoare cât și în cea a celulelor de combustibil.

Asta pentru că mineralele folosite în magneții motoarelor electrice și membranele din celulele de combustie pe bază de hidrogen sunt extrem de scumpe și adesea extrase în moduri nesustenabile. În prezent, China furnizează 98% din necesarul de magneți care folosesc pământuri rare al Uniunii Europene, iar mineralele din bateriile cu litiu, nichel sau cobalt sunt, de asemenea, aproape în întregime importate din străinătate.

În cadrul noii colaborări, Bosch aduce experiența sa de mulți ani în simularea materialelor pentru aplicațiile industriale. În schimb, furnizorul de tehnologie și servicii va obține acces la peste douăzeci de computere cuantice IBM. Cu ajutorul generațiilor viitoare de computere cuantice, Bosch își propune să determine proprietățile materialelor noi în moduri care ar fi impracticabile pentru calculatoarele convenționale din punct de vedere al timpului sau al complexității.

„Împărtășim cu IBM experiența noastră în simularea materialelor pentru aplicații foarte specifice și, în schimb, obținem de la IBM informații mai profunde despre puterea și aplicabilitatea calculului cuantic, inclusiv hardware. Împreună, ducem simularea cuantică la următorul nivel și câștigăm un avantaj competitiv la nivel internațional”, a explicat președintele consiliului de administrație al Bosch.

Institutele de cercetare de piață văd un mare potențial în tehnologie. Boston Consulting Group estimează că piața de calcul cuantic, inclusiv noile produse și servicii, va avea o valoare de până la 850 de miliarde de dolari în următorii 15 până la 30 de ani. Prognozele pentru domeniul tehnologiei senzorilor cuantici sunt de asemenea promițătoare. McKinsey se așteaptă ca această piață să crească până la șapte miliarde de dolari în anii următori.

„Tehnologia cuantică este crucială pentru suveranitatea tehnologică a Europei. Este important să nu o lăsăm în seama altor regiuni, ci să deschidem zone industriale de aplicare și să dezvoltăm fără întârziere modele de afaceri”, a continuat Stefan Hartung.

Bosch are în prezent aproximativ 30 de experți care lucrează în domeniul tehnologiei senzorilor cuantici și al calculului cuantic. Ca și computerele cuantice, senzorii cuantici au un potențial imens. Aceștia ating o precizie fără precedent în comparație cu senzorii MEMS (sistem microelectromecanic) convenționali. În viitorul previzibil, va fi posibilă utilizarea acestora pentru a obține o precizie de măsurare de 1.000 de ori mai mare. În medicină, de exemplu, senzorii cuantici vor putea ajuta la diagnosticarea afecțiunilor neurologice, precum Alzheimer, mai precis și mai ușor.

„Prin activitățile noastre în domeniul senzorilor cuantici și prin parteneriatul cu IBM , creăm o tehnologie care este «Inventată pentru viață» în cel mai bun sens al său”, a încheiat Hartung.

Prezent la eveniment, directorul general al Robert Bosch SRL și reprezentant al grupului Bosch în România, Mihai Boldijar, a declarat pentru Economica.net „că soluțiile de digitalizare prezentate la Berlin nu numai că vor avea un impact și asupra activităților Bosch din România, dar diviziile noastre din țară participă deja la ele. Această revoluție digitală va atinge toate domeniile. Ceea ce facem la centrul de inginerie de la Cluj-Napoca sau în locația din Timișoara, dar și soluțiile de industrie conectată din fabricile de la Cluj și Blaj, toate vor fi influențate prin creșterea eficienței, a productivității, a vitezei de execuție și prin reducerea costurilor. De exemplu, mentenanța predictivă a liniilor de producție este un capitol la care digitalizarea și conectivitatea pot avea un rol important”.

Declarațiile oficialilor Bosch au fost făcute în timpul evenimentului Bosch Connected World 2022 care are loc la Berlin. La acesta participă atât diviziile grupului german cât și companii partenere precum Amazon Web Services, BlackBerry QNX, Capgemini, Dassault Systems, Deutsche Telekom. EDAG Engineering, Google Coud, HP, NVIDIA, Microsoft, Red Hat sau Zuora.

Te-ar mai putea interesa și
Germania acuză Rusia de un atac cibernetic intolerabil şi avertizează că vor exista consecinţe
Germania acuză Rusia de un atac cibernetic intolerabil şi avertizează că vor exista consecinţe
Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor exista consecinţe,......
Saint Gobain semnează un contract direct de achiziție de energie verde (PPA) cu Petrom, pe cinci ani
Saint Gobain semnează un contract direct de achiziție de energie verde (PPA) cu Petrom, pe cinci ani
Producătorul francez Saint-Gobain, care are mai multe fabrici de materiale de construcții în România, a semnat un contract ...
Nouă ieftinire în benzinării, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire în benzinării, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi din nou prețul motorinei vândute în ...
Tensiunile cresc lângă Taiwan şi în Marea Chinei de Sud.  26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei Taiwan, în ultimele 24 de ore
Tensiunile cresc lângă Taiwan şi în Marea Chinei de Sud. 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei Taiwan, ...
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei ...