Începând cu 15 noiembrie, firmele pot solicita ANPC să vină în control. Evită astfel să primească amenzi

Începând cu 15 noiembrie, companiile pot solicita voluntar controale din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ( ANPC). Nu vor fi însă amendați dacă se descoperă neregli, ci doar un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție. Ulterior, dacă firmele și-au rezolvat problemele, ANPC le va oferi un semn distinctiv ce poate funcționa ca garant al calității.
Ion Dobreanu - J, 10 nov. 2022, 14:21
Începând cu 15 noiembrie, firmele pot solicita ANPC să vină în control. Evită astfel să primească amenzi

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va oferi companiilor, începînd cu 15 noiembrie,  posibilitatea de a solicita un control de fond voluntar. Astfel, cei care doresc să-și rezolve problemele fără a risca amenzi pot solicita comisariatelor regionale pentru protecția consumatorului de pe raza căruia este sediul social al companiei să vină în control. Etapele sunt următoarele:

  • antreprenorul depne o cerere la comisariatul regional pentru protecția consumatorului (CRPC) pe raza căruia are sediul social al companiei
  • cererea trebuie să conțină datele de identificare ale operatorului economic: denumirea, adresa sediului social și a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activității prestate
  • CRPC căruia i-a fost adresată cererea va comunica data vizitei pe care o va realiza echipa de comisari la operatorul economic care a depus solicitarea și, în măsura în care este finalizată, și fișa de control care va conține obiectivele acțiunii de verificare.

Prioritate, în procesarea cererilor, vor avea operatorii economici din domeniile:

  • HORECA
  • comerțul de produse alimentare
  • prestarea serviciilor în directă legătură cu sănătatea consumatorilor.

În urma acestei acțiuni, operatorul economic care a făcut cererea nu va fi sancționat. În cazul în care comisarii vor constatata neconformități, ci va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată de ANPC. După ce va fi constatată aducerea la conformitate a deficiențelor, ANPC va aplica, la loc vizibil, un semn distinctiv, care va certifica această stare de fapt consumatorilor.

Pentru că ANPC nu poate promova acțiunile unui operator economic sau a altuia, pentru a nu fi acuzată de părtinire, în aceste cazuri, va face publice datele și imaginile de dinainte și de după control, precizând că, din punctul de vedere al ANPC, condițiile de lucru ale operatorului respectiv au fost aduse la normalitate, conform legislației în vigoare, în domeniu.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în România, investește 20 de milioane de euro în fabrica din Elin Pelin și......
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...