Ciucă: Am ajuns la un acord în coaliție cu privire la prețurile la energie electrică de la 1 ianuarie (Video)

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că la nivelul coaliţiei de guvernare s-a convenit asupra preţului la energia electrică pentru consumatorii casnici pentru perioada următoare, respectiv 0,68 lei/kWh pentru un consum lunar sub pragul de 100 kWh, 0,80 lei/kWh pentru un consum lunar între 100 kWh şi 255 kWh şi 1,3 lei/kWh pentru un consum lunar de peste 255 kWh, măsurile urmând a fi aplicate pentru cel puţin un an, începând cu 1 ianuarie 202, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 10 nov. 2022, 16:20
Ciucă: Am ajuns la un acord în coaliție cu privire la prețurile la energie electrică de la 1 ianuarie (Video)

Şeful Executivul a făcut precizările, joi, la Vicovu de Sus, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţul Suceava.

„Ieri a fost o decizie pe care am luat-o pe marginea unor formate şi date de lucru pe care le-am avut, împreună cu instituţiile care lucrează în domeniu şi au responsabilitatea pentru tot ceea ce înseamnă sectorul energetic din ţara noastră şi am convenit că vom continua să asigurăm preţul de 0,68 de lei pentru cetăţenii care consumă până la 100 kWh, 0,80 de lei pentru cei care consumă până în 255 kWh. Acelaşi preţ va fi şi pentru cei care consumă peste 255 kWh până la acest plafon, dar ce depăşeşte va avea un alt nivel de plată şi este luată în calcul acea sumă pe care aţi vehiculat-o de 1,3 lei/kWh”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a precizat că pentru IMM-uri s-a stabilit menţinerea preţului de 1 leu/kWh, iar pentru marii consumatori – 1,3 lei/kWh.

„Urmează ca toate aceste elemente tehnice să fie cuprinse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă”, a adăugat Ciucă.

Premierul a precizat că măsurile anunţate urmează să fi aplicate pentru cel puţin un an, întrebat dacă termenul de aplicare este până în 2025.

„Este foarte dificil să stabilim un ecart de timp atât de mare. Trebuie să vedem că numai anul acesta am venit cu a treia ordonanţă. (…) Este nevoie să avem flexibilitatea necesară să putem să ne adaptăm la toată această dinamică. Este important să ne protejăm cetăţenii vulnerabili, este important să ne protejăm IMM-urile şi este important să ne protejăm inclusiv consumatorii mari, pentru că, practic, discutăm despre competitivitatea produselor româneşti care ne asigură menţinerea în piaţă. În acest moment, probabil, vom aplica pe încă un an de zile, începând cu 1 ianuarie”, a declarat Ciucă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim
Nicuşor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim
România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim, a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan în alocuţiunea susţinută la......
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția a încă 1.400 MWh în următoarele șase luni
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția ...
Aukera, unul dintre investitotrii importanți în stocarea de energie electrică din România, dar care are și un portofoliu ...
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente pentru respectarea normelor sanitare, anunţă UE
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente ...
Uniunea Europeană va suspenda, începând de joi, importurile de carne de pasăre şi carne de vită din Brazilia, în aşteptarea ...
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Curs valutar interbancar 1 septembrie 2026 - Leul începe prima zi de toamnă calendaristică în intervalul 5,2580 lei/euro ...