PE își dă acordul pentru aderarea Croației la spațiul Schengen

Eurodeputații au dat joi, 10 noiembrie, un vot favorabil eliminării controalelor la frontierele interne dintre spațiul Schengen și Croația.
Ion Dobreanu - J, 10 nov. 2022, 17:12
PE își dă acordul pentru aderarea Croației la spațiul Schengen

Într-un raport adoptat cu 534 voturi pentru, 53 împotrivă și 25 abțineri, Parlamentul European sprijină aderarea Croației la spațiul Schengen. La 9 decembrie 2021, Consiliul a confirmat că toate condițiile necesare pentru aplicarea integrală a normelor Schengen au fost îndeplinite de Croația. Acum, eurodeputații îndeamnă Consiliul să continue procesul și să adopte o decizie finală de eliminare a controalelor la frontieră.

Decizia finală de eliminare a controalelor interne trebuie luată de Consiliul UE, hotărând în unanimitate.

Parlamentul European a pledat de mult timp pentru extinderea spațiului Schengen de liberă circulație, care include în prezent 26 de state (toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, precum și Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein, care nu sunt membre ale UE). În 2018, eurodeputații au declarat că, de îndată ce îndeplinește criteriile necesare, Croația ar trebui să fie admisă în spațiul Schengen. La 18 octombrie 2022, aceștia și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru admiterea fără întârziere a Bulgariei și României.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru miile de muncitori care traversau zilnic frontiera
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru ...
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, intrată în vigoarea la miezul nopţii, închide "o rană deschisă" timp de zeci de ani, a declarat......
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ...
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în lucru
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) detaliază miercuri stadiul lucrărilor la secțiunea ...