Ciolacu: Ne dorim ca mecanismul de reglementare a tarifelor la energie să rămână în vigoare cel puțin până în 2025

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Giurgiu, că aplicarea mecanismului de reglementare a tarifelor la energie nu va duce la o scumpire a acestora, iar la nivelul coaliţiei de guvernare se doreşte să fie aplicat "cel puţin până în anul 2025", relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 10 nov. 2022, 18:17
Ciolacu: Ne dorim ca mecanismul de reglementare a tarifelor la energie să rămână în vigoare cel puțin până în 2025

„Noi am luat decizia politică, toţi trei copreşedinţii coaliţiei de guvernare, că vor fi două acte normative unde vom veni cu amendamente pentru biserici, servicii publice, companiile de apă, persoanele care au nevoie de aparate medicale cu un consum mai mare, familiile de la trei copii în plus, la solicitarea lor, prin declaraţie pe proprie răspundere. Toate aceste amendamente, săptămâna viitoare le vom face în Parlament şi vom da votul final şi apoi va intra în drepturi o ordonanţă de urgenţă care va stabili mecanismul. Noi dorim ca acest mecanism să fie cel puţin până în anul 2025, pentru că sper ca lucrurile să intre într-o normalitate în zona de energie, dar, categoric, vom intra în zona predictibilităţii, preţurile se ieftinesc, nu se scumpesc. Tot ce a fost până acum rămân în continuare 0,68 lei, 0,8 lei, un leu pentru IMM-uri, industria alimentară, spitale, creşe, grădiniţe, serviciile publice, companii de apă, metrou, tramvaie, troleibuze, urmând să avem şi un preţ maximal”, a afirmat Marcel Ciolacu, în conferinţa de presă de la Giurgiu.

Liderul PSD a mai arătat că va fi şi un plafon maximal pentru consumatorii casnici „chiar dacă este un consum de peste 255, va fi un preţ maxim de 1,3 lei pe kilowatt”, în condiţiile în care acum tarifele pentru cei care consumă peste acest prag sunt în piaţă şi de 4, 7, 11 sau 12 lei.

Marcel Ciolacu s-a aflat joi, la Giurgiu, pentru a participa la conferinţa judeţeană de alegeri a filialei PSD.

Preşedintele PSD a anunţat, miercuri, că în coaliţia de guvernare s-a decis, referitor la măsurile privind preţurile la energie, ca plafoanele pentru consumatorii casnici să rămână neschimbate – şi anume 0,68 lei/kWh şi 0,80 lei/kWh.

„Preţul energiei rămâne la 0,68, până la 255 kW a rămas în continuare 0,8, nu s-a modificat. A rămas 1 leu în continuare pentru IMM-uri, unde o să mai venim cu amendamente în Parlament, o să venim cu bisericile, cu familii monoparentale, cu cei care au de la trei copii în sus, pe declaraţii pe propria răspundere, cum e normal, nu trebuie toată lumea să facă declaraţii sau să justifice, şi cu cei care au nevoie de aparate medicale, un consum mai mare de energie. Tot ce a scăpat la un moment dat din ordonanţă, plus serviciile publice, companiile de apă, tramvaie, metrou”, a spus Ciolacu, la B1TV.

El a adăugat că statul are datoria de a compensa eventualele pierderi ale companiilor şi nu „de a compensa băieţii deştepţi din energie”.

„Nu poţi să compensezi venituri excepţionale. Dacă un business a avut un profit de 3% în ultimii 10 ani, iar într-un an vii cu un profit de 300%, e un venit excepţional. Trebuie să vină statul român, în acest moment, cu o reglementare clară, pe o perioadă limitată. Ai un mecanism, când se mai întâmplă aşa ceva, automat se apelează la acel mecanism, ca să nu mai fie aceste decizii luate pe bucăţi. În momentul acesta s-a găsit acest mecanism convenit şi cu companiile”, a mai menţionat liderul PSD, în interviul la postul de televiziune.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...