Biden se întânește luni cu președintele Chinei. Cei doi lideri vor discuta despre cum să gestioneze în mod responsabil rivalitatea dintre cele două țări

Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu omologul său Xi Jinping pe 14 noiembrie, în Bali (Indonezia), pe marginea summitului G20, a anunţat joi Casa Albă, într-un moment de vii tensiuni între cele două superputeri, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 10 nov. 2022, 20:56
Biden se întânește luni cu președintele Chinei. Cei doi lideri vor discuta despre cum să gestioneze în mod responsabil rivalitatea dintre cele două țări

Cei doi lideri, care vor avea prima întâlnire în persoană de la alegerea lui Joe Biden, vor discuta despre cum „să gestioneze în mod responsabil” rivalitatea între China şi SUA, încercând în acelaşi timp „să lucreze împreună acolo unde interesele noastre concordă”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, reluând formulele utilizate de obicei de americani.

Joe Biden şi Xi Jinping, care au discutat deja de mai multe ori telefonic şi prin videoconferinţă, vor evoca, de asemenea, o serie de subiecte „internaţionale şi regionale”, a indicat ea, însă fără a menţiona explicit problema Taiwanului, o sursă majoră de tensiuni.

„Ceea ce vreau să fac împreună cu el, atunci când vom discuta, este să stabilim tipul de linii roşii” pe care trebuie să le respectăm, a declarat miercuri liderul democrat în cadrul unei conferinţe de presă de la Washington.

„Doctrina privind Taiwanul nu s-a schimbat deloc”, a repetat Biden, evitând să reafirme cuvintele care au iritat Beijingul, potrivit cărora armata americană va apăra Taiwanul dacă este atacat.

Xi Jinping a obţinut luna trecută un al treilea mandat cu prilejul congresului Partidului Comunist Chinez, întârindu-şi statutul de cel mai puternic preşedinte chinez de la Mao Tze-Dun. Asta provoacă temeri în Taiwan, dar şi la Washington, ca nu cumva China să-şi intensifice eforturile pentru a obţine reunificarea cu insula.

Joe Biden insistă frecvent asupra relaţiei sale vechi cu preşedintele chinez, începută atunci când era încă vicepreşedinte al lui Barack Obama.

Ultima lor discuţie datează de la sfârşitul lui iulie şi echipele de la Casa Albă lucrează de săptămâni la organizarea unei întâlniri faţă în faţă în Bali.

De atunci, tensiunile dintre Washington şi Beijing nu au scăzut deloc, ci dimpotrivă.

Acestea au legătură cu Taiwanul, dar şi cu poziţionarea fiecărei puteri faţă de Rusia şi invazia sa asupra Ucrainei, precum şi cu rivalitatea lor tehnologică şi comercială, într-un moment în care americanii încearcă să-şi relanseze propria industrie de înalte tehnologii pentru a-şi reduce dependenţa faţă de China.

Te-ar mai putea interesa și
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
Exportatorii de cereale românești au început anul comercial în forță, cu creșteri ale volumelor vândute peste granițele UE cu peste 30% mai mari față de anul trecut....
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, ...
"Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. ...
Pas istoric pentru frații Pavăl: Dedeman pregătește magazinul din ultimul județ în care nu era prezent și bifează acoperirea totală a României. Aduce și Farmacia Tei și Bebe Tei
Pas istoric pentru frații Pavăl: Dedeman pregătește magazinul din ultimul județ în care nu era prezent și bifează ...
Dedeman a cumpărat în 2024 un teren de în ultimul județ în care nu era prezent cu un magazin. Deschiderea magazinului ...
MET Group semnează cu Shell un acord nou pentru furnizarea de GNL din Statele Unite
MET Group semnează cu Shell un acord nou pentru furnizarea de GNL din Statele Unite
MET International, divizia de trading și wholesale a MET Group, companie energetică integrată cu sediul central în Elveția, ...