Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de peste 1,67 de miliarde de lei în primele nouă luni din an

Grupul Banca Transilvania a obţinut un profit net consolidat de 1,678 de miliarde de lei, după primele nouă luni ale acestui an, din care 1,441 de miliarde de lei este profitul băncii, informează, vineri, instituția, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 nov. 2022, 18:55
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de peste 1,67 de miliarde de lei în primele nouă luni din an

Aproximativ 237 de milioane de lei este profitul net al subsidiarelor şi participaţiilor de capital.

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 141 de miliarde de lei la finalul trimestrului trei din acest an, în creştere cu 6,6% faţă de începutul anului.

Creditele Băncii Transilvania au crescut până la 63,2 miliarde de lei. Comparând cu începutul anului, creditele nete pentru persoanele juridice au crescut cu aproape 32%, până la 27,2 miliarde de lei, iar creditele nete pentru persoanele fizice au crescut cu 7,4% şi au ajuns la 27,6 miliarde de lei. În primele nouă luni, soldul creditelor a crescut cu aproximativ 11,7 miliarde de lei, BT acordând 206.000 de credite populaţiei şi firmelor, potrivit comunicatului grupului.

Depozitele clienţilor Grupului BT au ajuns la 113,4 miliarde de lei, în creştere cu 5% faţă de începutul anului. 74,6 miliarde de lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 38,9 miliarde de lei depozitele ale persoanelor juridice.

Veniturile operaţionale ale băncii au crescut cu 19%, până la 3,8 miliarde de lei, pe fondul creşterii volumelor operaţionale.

Numărul clienţilor activi ai băncii a ajuns la 3,8 milioane, în creştere cu 4,7% de la începutul anului. BT are 313.000 de clienţi activi noi în primele nouă luni din 2022. 84% dintre clienţii băncii sunt digitalizaţi.

„Eficienţa operaţională a băncii a atins nivelul de 52%. Raportul cost/venit s-a păstrat la un nivel confortabil datorită gestionării adecvate a costurilor şi a eficientizării prin digitalizare. Rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 2,55%. Gradul de acoperire cu provizioane totale a creditelor neperformante, conform standardelor EBA, este de 187%. Soldul provizioanelor a crescut în primele 9 luni ale anului cu 12,9%, până la 4.079 milioane lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2021, când era de 3.614 milioane lei. Banca a menţinut politica de provizionare foarte prudentă. Solvabilitatea băncii fără profitul ultimului trimestru este de 22,05%, iar cu profitul inclus, este de 23,05%”, se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, documentul precizează că integrarea Ţiriac Leasing în Grupul BT este în desfăşurare, iar fuziunea este estimată în decembrie.

BT Asset Management a devenit cel mai mare administrator de active din România, cu peste 4 miliarde de lei în administrare prin cele 17 fonduri deschise de investiţii. BTAM se apropie de 100.000 de clienţi. BT Mic, cel mai mare jucător în microfinanţare, a ajuns la 14.500 de clienţi, din care peste 75% sunt la primul credit.

„Am continuat creşterea constantă a numărului clienţilor şi tranzacţiilor, cu o dinamică mult peste media pieţei. Am crescut susţinut şi am finanţat companiile şi oamenii, în ciuda faptului că piaţa financiară este mai plină de incertitudini ca oricând şi costurile de finanţare şi cerinţele de capital sunt factori suplimentari care induc incertitudine în economie. Rămânem şi pe viitor ataşati de obiectivul nostru – de a fi principalul susţinător al economiei şi al statului, pentru dezvoltarea României”, a afirmat Omer Tetik, director general BT.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Toate asigurările importante cu nici 100 de lei, pe model Netflix. Mădălin Roșu, CEO Asirom: Continuăm să lansăm noi produse sub marca flexibilității, a unei soluții pentru fiecare
Premieră în România. Toate asigurările importante cu nici 100 de lei, pe model Netflix. Mădălin Roșu, CEO Asirom: ...
Premieră în România. Asirom VIG va lansa un pachet unic de asigurare care acoperă locuința și bunurile din ea împreună cu viața și sănătatea titularului poliței, adică cele mai......
Cel mai bogat african lovește în afacerile firmelor românești de pe piața carburanților din Ucraina
Cel mai bogat african lovește în afacerile firmelor românești de pe piața carburanților din Ucraina
Debutul producției rafinăriei Dangote, cea mai mare rafinărie din Africa, ajunge să aibă, prin ricoșeu, efecte asupra ...
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Automobilul electrificat cu numărul 3 milioane a ieşit de pe linia de asamblare a uzinei principale a BMW Group din Munchen. ...
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna aprilie 2025 a fost de 1,212 miliarde de lei, iar suma medie ...